Fotbal international Motivul pentru care tricourile cu Mbappe nu pot fi vândute luna aceasta
Data publicării:
Superstarul francez Kylian Mbappe a semnat cu echipa campioană a Spaniei la fotbal, despărțindu-se de formația Paris Saint-Germain.

Fanii lui Mbappe mai au de așteptat

Suporterii echipei Real Madrid vor trebui să dispună de răbdare, până la 1 iulie, pentru a putea achiziționa un tricou imprimat cu numele noului star Kylian Mbappe, scrie AFP.

Chiar dacă gigantul spaniol a anunțat luni angajarea pentru următorii cinci ani a căpitanului selecționatei Franței, Real Madrid nu poate comercializa deocamdată imaginea lui Mbappe, care este încă legat prin contract de Paris Saint-Germain, până la 30 iunie.

„Nu putem imprima tricouri cu numele unui jucător care aparține altui club”, a precizat clubul Real Madrid, chestionat de AFP.

Va fi așadar imposibil ca miercuri, cu ocazia punerii în vânzare a noilor tricouri ale „galacticilor”, online și la magazinele oficiale, fanii să poată achiziționa unul cu numele noului lor idol.

Kylian va prelua numărul 9 


Potrivit presei spaniole, Kylian Mbappe, care a evoluat până acum cu numerele 7 și 10 la PSG, respectiv la naționala Franței, ar urma să preia la Real Madrid numărul 9 rămas vacant după plecarea compatriotului său Karim Benzema în Arabia Saudită, înainte de a-l prelua pe cel cu numărul 10, aflat în prezent în posesia croatului Luka Modric, care se pregătește să dispute ultimul său sezon pe Santiago Bernabeu.

Real Madrid să așteaptă să amortizeze transferul lui Kylian Mbappe (15 milioane euro salariu net pe sezon și primă la semnătură de peste 100 de milioane de euro), grație diferitelor beneficii economice aduse de jucătorul francez (contracte de sponsorizare, tricouri vândute, bilete etc).

Kylian Mbappe, o personalitate foarte urmărită pe rețelele de socializare, cu 117 milioane de abonați pe Instagram și aproape 14 milioane pe rețeaua X, este singurul fotbalist care figurează în clasamentul pe 2023 al celor mai influente 100 de personalități din lume, publicat de Times Magazine, alături de argentinianul Lionel Messi, potrivit Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Thomas Tuchel, noul selecționer al naționalei Angliei

Echipa națională de fotbal a Angliei va fi condusă de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Când va fi oficializat transferul lui Lukas Zima la FCSB

FCSB s-a înțeles cu Petrolul Ploiești în privința...


logo icon Cele mai citite
Imagine de Phillip Kofler de la Pixabay

Adevărul despre Daniel Badislav, cel mai "greu" portar din lume, după ce s-a spus că a provocat demisia a 4 antrenori şi un atac de cord fatal altuia

Sursa: Agerpres

Ianis Stoica, declaraţie de dragoste pentru Rapid? Ce a spus atacantul naţionalei U21 după succesul cu Elveţia din Giuleşti

Agerpres

Marcel Puşcaş trage concluziile despre Dorinel Munteanu şi Daniel Pancu: Pudibonzi sunt, au fost şi vor exista

Agerpres

Dorinel Munteanu, declaraţii înainte de duelul cu U Cluj. A recunoscut că sunt întârzieri salariale la unii jucători, dar anunţă că nu există pericolul depunctării

pixel