Superliga Romaniei Motivul pentru care Universitatea Craiova nu reușește să țintească primul loc în Superliga: „Au venit cu aceste transferuri fanteziste”
Data publicării:
Chiar dacă au ca obiectiv în stagiunea 2024/2025 câștigarea titlului Superligii, elevii lui Constantin Gâlcă nu au mai obținut o victorie din a 11-a etapă.

Fostul președinte al clubului Universitatea Craiova s-a pronunțat în privința ultimelor rezultate ale jucătorilor olteni, conduși de Costel Gâlcă.

Echipa din Bănie a înregistrat o înfrângere și două remize în ultimele trei meciuri disputate în Superliga, rezultate nu tocmai îmbucurătoare pentru atingerea obiectivului din sezonul actual: câștigarea campionatului.

Sorin Cârțu: „S-au lăsat dominați de jucători și de aici a plecat totul”

„Mihai mi-a spus că vrea o chestie... că el vrea să fie patron și președinte și să mai fie în discuție doar cu antrenorul. Eu așa am înțeles din discuția pe care am avut-o atunci când am plecat. Mie nu mi s-a cerut niciodată părerea la un transfer în cei patru ani încare am fost acolo. Mi-a fost ascultată părerea doar când i-a numit pe Rădoi și pe Bergodi.

Nici Reghecampf și nici ceilalți antrenori din ultima vreme nu au știut ce să facă. Niciunul nu a știut să antreneze Craiova. S-au lăsat dominați de jucători și de aici a plecat totul.

Ei se angajează la niște obiective, au lotul pe care îl au și se angajează să obțină ceva. Trebuie să fie mult mai stricți cu jucătorii”, a declarat Sorin Cârțu, în direct la emisiunea Liga DigiSport.

Acesta a punctat și clauza de reziliere a contractului lui Constantin Gâlcă, care este de 500.000 de euro. Astfel, antrenorul oltenilor are șanse mari să rămână pentru o perioadă mai lungă în funcția de tehnician al echipei.

„Depinde de analiza lor. Este acoperit de clauza mare, cea de 500.000 de euro. Pot să existe discuții, pe cale amiabilă. Decât să stai într-o zonă de mediocritate și negativism doar pentru a primi un salariu de 15.000 de euro. Nu neapărat pentru că nu ai mai fi dorit, dar pentru că nu ai reușit. 

Mă așteptam la mai mult, mă așteptam să vină niște soluții și cu niște jucători care ar putea să facă față la noi. A venit cu Sierra, care nu m-a dat pe spate. A fost deficitar. Apoi au venit cu aceste transferuri fanteziste. 

Au mai fost și momente în care au fost victorii consecutive. Cine știe, poate va exista un declic. Spune Mihai (n.r. Rotaru) că ne resetăm mereu”, a mai spus fostul fotbalist.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu, declaraţii după Oţelul - FCSB 1-4. "Dacă puteam să fac 11 schimbări la pauză, le făceam. Nu sunt convins că toţi trag la aceeaşi căruţă"

Sursa: Agerpres

Gigi Becali, primul mesaj după moartea lui Helmuth Duckadam: "El spunea mereu că FCSB este Steaua"

Sursa: Agerpres

Elias Charalambous a anunțat când va vorbi în limba română: „Înțeleg totul, așa că... fiți atenți!”

Mircea Rednic a izbucnit în lacrimi la flash interviu după U Cluj - UTA Arad

pixel