Fotbal international Mourinho s-a decis: Doi ani de contract cu echipa de pe locul secund
Data publicării:
Jose Mourinho a acceptat să preia funcția de antrenor al echipei de fotbal Fenerbahçe, pentru un contract pe doi ani.

Mourinho alege să antreneze în Turcia

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Jose Mourinho a acceptat oferta turcilor de la Fenerbahçe, aceasta nefiind singura primită de către antrenorul portughez, el având mai multe variante, dintre care conducerea echipei clasate pe locul secund în sezonul actual din fotbalul turc și oferta din Arabia Saudită, de la formația Al-Qadisiya.

Se pare că Mourinho a refuzat propunerea celor din Arabia Saudită și semnează cu turcii de la Fenerbahçe, un contract care expiră în luna iunie a anului 2026. De asemenea, înțelegerea include și o opțiune de prelungire.

Jorge Mendes, agentul antrenorului portughez, a fost cel care a negociat contractul, ultimii pași reprezentând doar o formalitate.

Mourinho a fost prezent în țara noastră săptămâna trecută, acesta fiind invitat la meciul de retragere al echipei naționale de aur a României, în calitate de antrenor al formației adverse, „Starturile Lumii”.

Mourinho: „Am venit aici pentru respectul pe care îl am pentru voi”

„Generația de Aur 1994” s-a retras în glorie, sâmbătă seară, în fața a 54.967 spectatori, fiind înregistrat un nou record de asistență pe Arena Națională.

Înaintea meciului de retragere, José Mourinho a oferit un discurs de mare tehnician în fața foștilor fotbaliști români.

„Vreau să vă spun două lucruri din inimă. Suntem, mai mult sau mai puțin, de aceeași vârstă, deci sunteți generația mea. În timp ce am crescut, m-am îndrăgostit de fotbal și am început să lucrez în fotbal, în cea mai bună perioadă a voastră. Despre voi, în mod individual, îmi amintesc și am mult respect pentru voi. Am venit aici, bineînțeles, pentru că sunt prieten cu Giovanni (n.r.- Becali), e mereu o plăcere să vin.

Dar am venit aici pentru respectul pe care îl am pentru voi. Vreau să vă felicit pentru cei 30 de ani, fotbalul nu este mereu un „bun tată”, dar istoria nu o sterge nimeni. Istoria rămâne pentru totdeauna. Sper să vă bucurați de această seară, iar pentru mine este o onoare să particip.”, a fost discursul transmis de José Mourinho, înaintea meciului de sâmbătă seară dintre fotbaliștii „Generației de Aur” și reprezentanții Starurilor Lumii, scor 3-2.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel