Jocurile Olimpice Nadia Comăneci le încurajează pe Lilia Cosman şi Andreea Preda după ratările de la paralele
Data publicării:
Campioana olimpică Nadia Comăneci a asistat, duminică, la evoluţia gimnastelor române în concursul de calificare de la Paris, oferindu-le încurajări la final, în special pentru Lilia Cosman şi Andreea Preda, care au avut dificultăți la paralele.

Lilia Cosman a comentat evoluția ei: „A fost OK concursul. Am încercat să îmi controlez emoţiile şi am greşit un pic la paralele. E o greşeală pe care nu o fac de obicei, dar merg înainte şi sper să prindem finala pe echipe, să arăt ce pot face. Nu pot să zic exact ce s-a întâmplat, am deschis un pic prea devreme şi cum am pus mâna s-a întâmplat ceva, nu s-a mai întâmplat niciodată. M-am supărat un pic, dar va fi bine. M-a încurajat Nadia Comăneci la final, ne-a transmis că putem ajunge în finală. A fost totul bine”.

Andreea Preda speră ca România să se califice în finala pe echipe și să aibă ocazia să evolueze din nou: „A fost o atmosferă frumoasă, ne-am simţit bine. Le-am încurajat pe fete la celelalte trei aparate la care eu nu am concurat. Am avut emoţii la ultimul aparat la care am intrat eu. Nu mi s-a mai întâmplat să greşesc ca astăzi, dar asta e, acum nu mai am ce să schimb. Trebuie să ţin capul sus şi să merg mai departe. Nadia Comăneci m-a luat în braţe, mi-a spus că nu este nimic, să ţin capul sus, şi asta e. Nu pot să zic că am avut emoţii mai multe decât de obicei, la Europene sau la Mondiale. Dar mi-a fost greu că a fost ultimul aparat şi am fost şi prima. Aşa a fost să fie. Eu sper să vină o revanşă peste două zile, dacă îşi pun antrenorii speranţă în mine şi mă bagă. Normal că visam la o calificare, vom sta ca pe ace toată ziua, să vedem dacă ne calificăm”.

Andreea Preda a menționat, de asemenea, dificultatea de a concura în prima subdiviziune: „A fost un pic mai greu să concurăm în prima subdiviziune, pentru că a trebuit să ne trezim la 5:00 dimineaţa, dar pe de altă parte avem ziua liberă pentru recuperare. Dar nu este o problemă asta. Şi la Mondiale tot la 5:00 ne-am trezit, pentru că am fost la fel, în prima subdiviziune”.

În concursul pe echipe, România a obținut un total de 159,497 puncte, fiind devansată de Marea Britanie, care a acumulat 160,830 puncte. În prima subdiviziune au evoluat doar două echipe, alături de sportive din Elveţia, Mexic, Africa de Sud, Ucraina, Bulgaria și Indonezia.

Româncele îşi vor cunoaşte poziţiile finale din calificări după celelalte patru subdiviziuni.

dcsport Team
Categorie: Jocurile Olimpice

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel