Superliga Romaniei Marius Șumudică, despre accederea în play-off a Rapidului: „E un sentiment de fericire”
După victoria Rapidului în...
"Am lucrat cu dânsul de două ori şi are nişte calităţi pe care oamenii de fotbal nu le au. De exemplu, capacitatea de a negocia, de a supralicita un produs. Are şi avantajul că e produsul lui.
Apoi, sigur că are şi foarte mulţi bani. Dânsul spune că nu a intrat în insolvenţă, e adevărat. Dar când ai datorii de câteva milioane de euro, alte cluburi intră în insolvenţă. Dânsul, pentru că are alte sute de milioane acasă, nu intră în insolvenţă. Deci nu sunt deloc de neglijat avantajele pe care le are.
Eu cred că în ceea ce priveşte negocierea şi partea asta de a supralicita un produs, este de neegalat", a spus Răducan.
"Pe parte tehnică, aici calităţile dânsului sunt limitate, dar nici astea nu sunt neînsemnate. Dacă pui un om să facă 20 de ani un lucru, cu timpul ar trebui să priceapă nişte chestii. Cred că există o limită, nu neapărat din capacitatea dânsului de a înţelege fotbalul, ci de prezenţă. Pentru că sunt parametri pe care îi vezi doar ca antrenor. Şi aici cred că are un dezavantaj şi tot timpul îl va avea. Contează mult şi parcursul altor echipe, dar dânsul este liniar. În ultimii ani, face fix acelaşi lucru. Dacă prinde un an în care contracandidatele rătăcesc, poate lua şi campionatul. Dar nu e un concept care poate rivaliza cu top 20 echipe din Europa. Pentru că există o limită faţă de fişa postului pe care dânsul o propune", a declarat Narcis Răducan la Prosport Live.
După victoria Rapidului în...
FCSB va evolua împotriva...
Liderul actual al Superligii a...
Transferat de FCSB de la...
Dan Şucu, principalul acţionar de la FC Rapid şi Genoa,...
Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...
După victoria Rapidului în...
Transferat de FCSB de la...
FCSB va evolua împotriva...
Croatul Goran Ivanisevic a...
Liderul actual al Superligii a...