Fotbal international Neymar s-a accidentat după două săptămâni de la revenire
Data publicării:
Prima accidentare a brazilianului l-a ținut departe de terenul de fotbal timp de un an.

Atacantul brazilian Neymar, care a revenit în competiţie în urmă cu două săptămâni după o absenţă de peste un an din cauza unei accidentări grave, a fost nevoit să părăsească terenul în cursul meciului câştigat de echipa saudită Al-Hilal în faţa formaţiei iraniene Esteghlal, cu scorul de 3-0, în Liga Campionilor Asiei la fotbal, acuzând probleme la coapsa dreaptă.

Neymar, în vârstă de 32 de ani, a intrat în joc în minutul 58 al partidei de pe Kingdom Arena din Riad, în timp ce Al-Hilal conducea deja cu 2-0 graţie reuşitelor atacantului sârb Aleksandar Mitrovic, autorul unui hat-trick în acest joc.

Cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Braziliei a acuzat probleme la coapsă şi, la câteva minute după ce a primit îngrijiri pe margine, a fost înlocuit în minutul 86, părăsind terenul ţinându-se cu mâna de ischiogambierul drept.

Starul brazilian s-a accidentat la ligamentul încrucişat şi menisc pe 17 octombrie 2023, în cursul unui meci disputat cu Selecao împotriva Uruguayului, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

El a jucat din nou pentru prima dată într-o competiţie oficială pe 21 octombrie, intrând în minutul 77 al meciului dintre Al-Hilal şi Al-Ain (Emiratele Arabe Unite), tot în Liga Campionilor Asiei.

Înainte de accidentare, Neymar jucase doar cinci meciuri pentru clubul saudit, la care a sosit în august 2023 de la Paris Saint-Germain pentru aproximativ 100 de milioane de euro pe sezon, potrivit informaţiilor din mass-media, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Laszlo Dioszegi îi acuză pe suporterii dinamovişti că sunt necivilizaţi

pixel