Fotbal Nicolae Dobrin, cel mai bun fotbalist român din istorie. "Dacă Hagi şi Balaci îl întâlneau pe Dobrin, nu atingea niciunul mingea"
Data publicării:
Nicolae Dobrin, fostul mare jucător al celor de la FC Argeş, este cel mai bun fotbalist român din istorie, peste Gheorghe Hagi şi Ilie Balaci. O spune Ilie Dobre, cel care i-a văzut pe toţi trei pe teren.

"Niciodată nu am crezut că există alt fotbalist mai bun, din România, decât Gicu Dobrin. Era senzaţional. Toată lumea înclină să creadă că Hagi este regele fotbalului. Dar trebuie făcută o distincţie între perioadele în care au jucat cei doi. Gicu Dobrin a fost cel mai bun într-un arc de timp, Gică Hagi cel mai bun într-un alt arc de timp. Dar când juca Gică Hagi, nu mai juca Gicu Dobrin. Dar dacă e să ne raportăm la talent, Gicu Dobrin e cel mai bun fotbalist român din toate timpurile. 

Sigur, eu nu l-am prins pe Iosif Petschovschi, care era senzaţional. Nu l-am prins pe Titus Ozon, un tehnician fin, un dribleur prin excelenţă. A mai fost Baratky. Au mai fost mulţi alţii. Şi Pîrcălab era foarte bun. Şi Dumitrache, care era genial. Balaci, la fel, foarte mare până să fie accidentat, un talent uluitor. Dar peste toţi mi se pare a fi Gicu Dobrin. 

Eu am zis o dată, cred că am făcut o gafă dar mi-o asum. Dacă s-ar fi întâlnit Hagi şi Balaci cu Dobrin, Nici Gică, nici Ilie nu ar fi atins balonul. Aşa mi se pare mie. Sigur, pot fi contrazis. Dar Dobrin a fost magnific pur şi simplu. Eu aşa ceva nu am văzut. Să ne gândim la ce meciuri a avut el, niciun alt fotbalist român nu a jucat ca el. Poate Hagi la Mondialul din 1994. Dar dacă ne gândim cum a jucat Gicu Dobrin în 1969 cu Portugalia, în meci decisiv, când a şi marcat, sau în 1971, după ce nu a jucat în Mexic, la Cupa Mondială, cu Cehoslovacia, dând golul salvator, a fost uluitor. 

Sau mai ales când a jucat FC Argeş cu Real Madrid, şi FC Argeş a câştigat cu 2-1. La Real Madrid juca Mario Kempes, cel mai bun din lume. Şi nu a avut nicio şansă în faţa lui Dobrin. Dobrin era genul de fotbalist care, dacă era în jumătatea proprie, dădea o pasă lungă direct în faţa porţii, o punea direct pe capul atacantului. La noi, campion al paselor lungi a fost Liţă Dumitru, dar Dobrin a fost peste, în opinia mea", a declarat Ilie Dobre pentru DCSport.ro. 

Gicu Dobrin, elogiat şi de foşti adversari 

Ion Marin, fost fundaş al lui Dinamo, a povestit cum în anii 80 Nicolae Dobrin era fotbalistul letal în România. 

"Gicu Dobrin, într-o formă excepţională, nici nu te puteai apropia de el. El juca din prima. Sau făcea un dribling foarte scurt şi îi servea pe ceilalţi. Era fantastic, controla extraordinar de bine balonul, avea dribling, schimbare de direcţie, şi serviciu impecabil. Îşi punea colegii în poziţii ideale. De-a lungul activităţii mele de fotbalist, aveam sarcini din astea să anihilez cel mai bun jucător al adversarilor, cum era Dembrovschi, sau Gicu Dobrin, sau Morley de la Aston Villa. I-am văzut doar spatele, ce viteză putea să aibă băiatul ăla... 

Dar cu Gicu Dobrin nu am reuşit", a declarat Ion Marin la Un Podcast. 

Istoria fotbalului românesc îl reține pe Nicolae Dobrin ca fiind cel mai mare și cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, un maestru al driblingului și al fentei, un model în executarea paselor și a loviturilor libere. A fost ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 și 1971. Și-a petrecut majoritatea carierei la FC Argeş, unde a jucat 395 de meciuri şi a dat 106 goluri. 

Pentru naţionala României, Dobrin a jucat 48 de meciuri şi a dat şase goluri. 

Youtube video image


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel