Echipa nationala Nicolae Stanciu a anunţat obiectivul României la EURO 2024. Mesaj despre grupa din Liga Naţiunilor
Data publicării:
România are un obiectiv clar la EURO 2024. O spune Nicolae Stanciu, căpitanul tricolorilor, care a venit şi cu un mesaj despre grupa din Liga Naţiunilor. Un rezultat foarte bun în această grupă o poate trimite pe România la barajul de calificare pentru Campionatul Mondial. 

"E un sentiment unic, toţi mai avem încă acea euforie de după calificare. Suntem extrem de bucuroşi şi mândri pentru că a trecut mult timp de când nu ne-am mai calificat la un turneu final. Ceea ce am realizat anul trecut e ceva istoric, pentru că am terminat neînvinşi. Pentru mine să îmbrac tricoul naţionalei este totul, iar să port şi banderola de căpitan este ceva de nedescris. Încă nu realizez pe deplin că voi juca la încă un European. E greu de spus ce simţi, pentru că doar visezi la lucrul ăsta, nu te gândeşti atunci când te apuci de fotbal că poţi să joci la turnee finale pentru ţara ta. Dar mă simt împlinit din toate punctele de vedere. E ceva unic, care va rămâne cu mine pentru tot restul vieţii", a afirmat mijlocaşul într-un interviu acordat FRF TV.

Obiectiv clar pentru România la EURO 2024

Nicolae Stanciu a spus şi care este obiectivul naţionalei la EURO 2024, turneu ce se va disputa în Germania între 14 iunie şi 14 iulie. 

"Obiectivul nostru la EURO este să depăşim faza grupelor, iar apoi vom vedea cum vor decurge lucrurile. Este un obiectiv realist. Forţa grupului este atuul nostru, deşi ştiu că ne repetăm constant cu acest lucru. Însă cel mai mare atu al naţionalei este că suntem un grup unit şi puternic, toţi lăsăm totul pe teren când îmbrăcăm tricoul primei reprezentative. Toate grupele sunt grele şi echilibrate la EURO, nu doar a noastră. La un turneu final e logic să fie puternice toate echipele. Va fi un EURO interesant. Pentru grupa noastră favorită să ajungă la EURO din Liga Naţiunilor este Ucraina", a adăugat el.

Liga Naţiunilor, şansă pentru calificarea la Mondiale



În ceea ce priveşte tragerea la sorţi a Ligii Naţiunilor, Stanciu a menţionat că grupa este una echilibrată, alături de Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar.

"Este o grupă echilibrată, pentru că dacă zic că e grea o să creez iar polemici sau o zică lumea că suntem nebuni. Dar nu mai sunt echipe mici, iar faptul că am picat iar cu Kosovo face să fie grupa şi mai grea. Am jucat deja în preliminarii cu ei şi ştim cât de puternici sunt. Ştim ce dificil e să joci în Kosovo, aşa că meciurile cu ei vor fi foarte disputate. Aşa cum am zis şi în preliminarii la EURO că ne vom califica, aşa spun şi acum că vom termina grupa pe primul loc. E important asta pentru a avea o şansă în plus să mergem la Mondialul din 2026. Liga Naţiunilor un prim pas spre Mondial pentru că mai ai o şansă la un baraj", a spus el.

România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B.

Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herţegovina - Ucraina şi Israel - Islanda.

România va debuta pe 17 iunie, contra câştigătoarei play-off-ului B, la Munchen. Pe 22 iunie va avea loc meciul cu Belgia, la Koln, iar pe 26 iunie va întâlni Slovacia, la Frankfurt.

România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, cea mai bună performanţă reuşind-o în 2000 (sferturi de finală).

Tricolorii au câştigat fără înfrângere Grupa I a preliminariilor, din care au mai făcut parte Elveţia, Israelul, Belarus, Kosovo şi Andorra, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Echipa nationala

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel