Superliga Romaniei Nicușor Bancu, lăudat pentru că a luat poziție față de criticii Universității Craiova
Data publicării:
Mesajul transmis contestatarilor echipei Universității Craiova de către căpitanul Nicușor Bancu a fost apreciat.

Nicușor Bancu a decis să le spună tuturor suporterilor contestatari ceea ce simte el, alături de colegii săi, în privința momentelor în care sunt criticați. Căpitanul echipei oltene i-a mustrat pe suporterii care adresează injurii jucătorilor conduși de Costel Gâlcă.

„Prea repede trecem de la o extremă la altă și uităm ce reprezintă anumiți jucători”

Nicolae Dică și Robert Niță îi susțin discursul lui Bancu, spunând că acesta s-a poziționat corect față de fanii care aduc injurii fotbaliștilor, fiind un adevărat lider.

„Aș vrea să îl felicit pe Bancu, pentru că am văzut postarea de pe pagina Universității Craiova. Foarte bine a făcut, sper ca suporterii să înțeleagă, nu să îl ia mai rău. Suporterii trebuie să înțeleagă că băieții au nevoie de susținere când intră pe teren.

Este căpitanul echipei, trebuie susținut pentru că în momentul în care intră pe teren dă totul pentru echipă. Bravo lui că a făcut asta, îl felicit pentru treaba asta”, a declarat antrenorul Nicolae Dică.

„Cred că ar merita mai mult respect, este la Craiova de mult timp și a trecut prin niște situații… Prea repede trecem de la o extremă la altă și uităm ce reprezintă anumiți jucători. Dacă îl înjura suporterul unui adversar poate mai înțelegeai.

Când te înjură ai tăi este cel mai dureros lucru, niciun jucător nu merită asta, în special Bancu. Este un simbol la Craiova, a trecut tot timpul peste toate accidentările și a revenit puternic. Cred că ar trebui să fie puțin mai atenți fanii, să se gândească că și jucătorii au sentimente, probleme.”, a spus fostul fotbalist Robert Niță.

Universitatea Craiova a avut o serie de remize și înfrângeri în ultimele patru meciuri ale Superligii, înaintea disputării celei de-a XI-a etape, unde a reușit victoria cu Unirea Slobozia, scor 3-0.

Rezultatele modeste alte oltenilor nu au fost trecute cu vederea de către fani, astfel că jucătorii lui Costel Gâlcă au fost ținta jignirilor și criticilor. Astfel, după triumful de pe teren propriu cu nou-promovata condusă de Adrian Mihalcea, căpitanul Universității Craiova a răbufnit.

„Vă înșelați dacă credeți că huiduielile sau injuriile din tribune sau din comentarii ne ajută”

„Vă înșelați și dacă credeți că huiduielile sau injuriile din tribune sau din comentarii ne ajută. Din contră, ne toarnă plumb în ghete. Nu vi se pare un pic nedrept?”

„Mă numesc Nicușor Bancu și sunt căpitanul Universității Craiova. Am jucat timp de 10 ani cu leul pe piept. În acest timp, am suferit și două accidentări grave. Și, din această calitate, aș vrea să mă deschid în fața voastră și să vă spun cum se simt lucrurile și din partea noastră, a jucătorilor. Știința nu e doar echipa ta preferată, ci și a mea.

Doar că pentru mine e chiar mai mult decât echipa preferată sau decât un simplu loc de muncă: Știința înseamnă familia mea, reputația mea profesională, speranțele și visele mele, povestea în care cred și care mă reprezintă. Dacă credeți, așadar, că vă doare mai tare decât pe noi, jucătorii, atunci când greșim sau când pierdem, vă înșelați! Vă înșelați și dacă credeți că huiduielile sau injuriile din tribune sau din comentarii ne ajută.

Din contră, ne toarnă plumb în ghete, ne fac să ne pierdem încrederea, să fim și mai nesiguri, ne cresc și mai mult șansele la greșeli suplimentare. După ce că ne doare când nu ne iese jocul, trebuie deseori să mai suportăm și loviturile fraților noștri din tribune sau de pe internet. Nu vi se pare un pic nedrept?

V-ați pus vreodată în locul nostru? Cum v-ați simți voi, dacă ați juca pentru Universitatea și ați fi huiduiți de sute de oameni, la o simplă pasă la portar, la scorul de 2-0? Nu era nici măcar o greșeală sau un meci slab, din contră, am controlat meciul cu Slobozia și l-am câștigat clar. Permiteți-mi să plusez: cum v-ați simți dacă pe teren ar fi copiii voștri, iar anumiți oameni i-ar înjura din simplul motiv că greșesc, făcându-i astfel să-i doară și mai mult?

Nu, criticile și nemulțumirile exprimate agresiv nu ne ajută deloc. Din contră, ne ajută să vă simțim aproape și de partea noastră atunci când ne e greu. Eu, unul, nu pot să simt că o persoană care mă înjură sau huiduie este de partea mea. Când, în schimb, primesc încurajări atunci când mi-e greu și greșesc, abia atunci simt că prind aripi, abia atunci mă supramotivez să dau tot ce am ca să fiu mai bun, abia atunci mă autodepășesc.”, a spus Nicușor Bancu.

 

Nicușor Bancu: „Voi ne-ați fi înjurat și huiduit la orice greșeală”

„Mi se pare că acesta e un punct de cotitură în viața Universității Craiova, așa că îmi permit să vă lansez o provocare. Vreți să arătăm întregii țări că putem trece împreună prin momentele dificile, nu divizați și certați? Vreți să fim mai puternici? Vreți să creăm cu adevărat o echipă, o familie de care să se teamă toți adversarii?

Atunci haideți să umplem stadionul cu FC Botoșani. Pentru voi, să umpleți un stadion cu Botoșani e la fel de greu cât e pentru noi să câștigăm într-o deplasare la Cluj sau la FCSB. Adică e foarte greu, dar nu e imposibil. Cred în voi, așa cum cred și în noi. Putem să fim 30.000 cu Botoșani!

Cu riscul de a-i supăra pe mulți dintre voi, îmi permit să închei cu ceva în care cred: dacă, la acea finală celebră a campionatului cu CFR Cluj, în pandemie, am fi avut aproape un stadion care să ne încurajeze la fiecare greșeală și în fiecare moment greu, sunt convins că am fi câștigat acel titlu.

În schimb, dacă accesul publicului ar fi fost permis în acel play-off, iar voi ne-ați fi înjurat și huiduit la orice greșeală, mă îndoiesc că am mai fi ajuns măcar să jucăm această finală. Gândiți-vă bine la asta, vă rog: la cât de mult contează reacțiile voastre când vine vorba despre rezultatele echipei pe care o iubiți.

Mă înclin în fața voastră și sper din tot sufletul să-mi luați cuvintele de mai sus ca pe o invitație la reconciliere și unitate. Dacă acceptați provocarea noastră și veți face, cu Botoșani, o atmosferă pozitivă și fierbinte, pe un stadion plin, am convingerea că acela va putea fi un pas important către visul nostru comun, la care visăm de mai bine de 30 de ani.”, a mai transmis Bancu, în urmă cu patru zile, prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

Următorul meci al Universității Craiova are loc în deplasare, pe terenul celor de la Oțelul Galați, meci contând pentru a XII-a etapă a Superligii. Partida se joacă sâmbătă, 5 octombrie, începând cu ora 21:30.

În a XIII-a etapă, Universitatea Craiova așteaptă vizita celor de la FC Botoșani.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel