Grand Slam Renunțare la tradiție: Prima schimbare din ultimii 147 de ani de la Wimbledon
Turneul de Mare Șlem de la...
Novak Djokovic a decis să se deplaseze la Wimbledon și anul acesta, urmând să sosească luni, 24 iunie, în capitala Angliei. Cu toate acestea, campionul sârb care a reușit să triumfe de șapte ori pe iarba londoneză nu știe încă dacă va putea concura, după ce a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi.
Djokovic s-a retras de la Roland Garros, după victoria în turul al patrulea în fața lui Francisco Cerundolo, în cadrul meciului suferind o accidentare la genunchiul drept.
În vârstă de 37 de ani, Nole s-a operat la Paris în urmă cu doar 17 zile, dar pare că planurile de a se retrage de la Wimbledon nu se află pe lista sa.
Al treilea turneu de Mare Șlem al anului, Wimbledon, începe pe 1 iulie, dar Novak Djokovic are și alte obiective mărețe în acest sezon, precum câștigarea unei medalii la Olimpiada de la Paris (26 iulie - 11 august), potrivit BBC.
Djokovic a ajuns în finala de la Wimbledon în ultimii cinci ani, dar a pierdut turneul în anul 2023, în fața lui Carlos Alcaraz, într-un meci memorabil de cinci seturi, scor 6-1, 6-7, 1-6, 6-3, 4-6.
Turneul de Mare Șlem de la...
Lidera mondială a tenisului...
Tenismenul bulgar Grigor...
După informaţia conform căreia...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...
Sabrina Maneca Voinea, Andrei...