Grand Slam Novak Djokovic spune că a fost "otrăvit" în Australia
Data publicării:
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic susţine că a fost "otrăvit" în 2022, în timp ce se afla în detenţie în Australia, înainte de a fi expulzat din ţară pentru refuzul său de a se vaccina împotriva Covid-19, conform unui interviu publicat joi pe site-ul magazinului GQ, citat de AFP.


"Am avut probleme de sănătate. Şi am realizat că în acest hotel din Melbourne (unde era reţinut) mi s-au dat alimente care m-au otrăvit", a spus legenda sârbă (numărul 7 mondial), care vizează al 25-lea său titlu de Mare Şlem la Openul Australiei, ce va avea loc la Melbourne în perioada 12-26 ianuarie.

"Am descoperit mai multe lucruri atunci când am revenit în Serbia. Nu le-am spus public, dar am descoperit concentraţii mari de metale grele în corpul meu", a adăugat Djokovic, care a mai precizat că a descoperit în organismul său "plumb şi mercur" la un nivel foarte ridicat.

Întrebat dacă are cunoştinţă că această contaminare a fost de origine alimentară, jucătorul sârb a afirmat că este "singura explicaţie" posibilă.

Fostul lider mondial a creat o imensă polemică după ce a refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19.

La începutul lui 2022, după sosirea sa pe teritoriul australian pentru a disputa primul Grand Slam al sezonului, viza sa a fost anulată. După ce a fost plasat într-o detenţie la hotel, Djokovic a fost în cele din urmă expulzat din Australia şi nu a putut disputa turneul, pe care l-a câştigat însă un an mai târziu, în 2023, pentru a zecea oară.

Vineri, într-o conferinţa de presă, Djokovic a refuzat să comenteze interviul său din GQ şi a subliniat că a realizat toate acele lucruri "câteva luni mai târziu".

"Am vrut să mă concentrez pe tenis", a conchis el.

Chestionat în legătură cu declaraţiile lui Djokovic, un purtător de cuvânt al Ministerului australian de Interne a refuzat să facă comentarii, invocând "confidenţialitatea" cazurilor individuale.

Novak Djokovic va debuta la actuala ediţie a Openului Australiei în faţa americanului Nishesh Basavareddy, beneficiarul unui wild-card, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Grand Slam

logo icon Articole similare

Grand Slam Gabriela Ruse, învinsă şi la dublu la Australian Open

Gabriela Ruse părăseşte şi turneul de dublu de la...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?