Superliga Romaniei "Omenie" la Dinamo - UTA? "Să îl respecte dinamoviştii toată viaţa pe Rednic"
Data publicării:
Meciul dintre Dinamo şi UTA Arad, din ultima etapă a playout-ului, a fost decisiv pentru obţinerea locului de baraj de către "câini". Aceştia au câştigat cu 2-0 pe stadionul Arcul de Triumf, în faţa unei echipe a UTA-ei care a părut mai mult cu gândul la vacanţă. 

Pentru Dinamo au marcat Abdallah şi Patriche, iar rezultatul a fost suficient pentru ca alb-roşii să prindă locul de baraj. E drept, însă, că i-a ajutat şi rezultatul de la Voluntari, dintre echipa locală şi U Cluj (n.r. victorie U Cluj cu 1-0). 

Înaintea partidei, Mircea Rednic anunţase că nu are de gând să ajute Dinamo să rămână în prima ligă şi chiar a atacat conducerea clubului alb-roşu. 

"Este ultimul meci din play-out, observ că se tot vorbește. Există anumite suspiciuni, care nu își au rostul. Sunt profesionist, sunt aici, trup și suflet pentru Arad. Fac tot ce se poate pentru ca echipa mea să obțină rezultate. Nimeni nu credea că putem ajunge aici, am primit bobârnaci atât eu, cât și conducerea, în special în legătură cu licența pentru cupele europene. S-a realizat mult mai mult decât ne-am propus, obiectivul fiind salvarea de la retrogadare.

La sfârșitul acestui play-out, nu avem nici un fel de emoție. Suntem pe primul loc, nu ni-l ia nimeni, însă asta nu înseamnă că nu vom trata cu maxim de seriozitate meciul de duminică. Îi văd pe diverși spunând că Dinamo ne-a bătut în ultima etapă a sezonului regular. Ne-au bătut cu un gol norocos, un șut deviat de la 16 metri de Conte. În repriza a doua, ei nu au avut nici o ocazie de a înscrie”, a spus Mircea Rednic înainte de Dinamo - UTA Arad. 

După meci, Mircea Rednic a părăsit terenul în aplauzele fanilor dinamovişti. 

"Normal că performanţele pe care le-am avut ca antrenor şi jucător nu pot fi şterse.

Nu mă interesează, nu am lăsat jucători acasă. În primul 11 au fost doar două schimbări. Doar la portar… au fost 6 meciuri, am fost foarte clar. Amândoi portarii erau la sfârşit de contract", a spus Rednic la conferinţa de presă.

Dumitru Dragomir a tras concluziile după ce a văzut Dinamo - UTA

Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost întrebat la Fanatik dacă sunt suspiciuni de blat la acest meci. 

"Nu a fost blat, dar toată viaţa să îl respecte dinamoviştii pe Rednic. iar suporterii nu sunt proşti. Şi rapidiştii şi dinamoviştii şi steliştii m-au înjurat, dar nu sunt proşti. După meci, tot stadionul l-a aplaudat pe Mircea Rednic. Bravo. Sângele apă nu se face. Când am spus cine retrogradează... Fiul meu mi-a spus că am gura aurită. Doamne, dacă nu le nimeresc în proporţie de 80-90%. Rednic a fost diplomat. Aşa trebuie să procedezi. 

Vreau să scot în evidenţă şi seriozitatea celor trei antrenori dinamovişti de la celelalte echipe. Rednic, Neluţu Sabău, Dorinel Munteanu şi rapidistul Marius Măldăraşanu. Plus ăla de la Iaşi, care e un copil foarte serios! Eu ştiam sigur că aşa se va întâmpla. Rednic nu uită, dar nu se răzbună, nu e ca alţii. Alţii te aşteaptă o viaţă să îţi rupă gleznele", a declarat Dumitru Dragomir. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

pixel