Superliga Romaniei Liviu Ciobotariu, prima declaraţie după victoria cu FCSB: Trebuie să fim atenţi la ce urmează
Oţelul a făcut un joc impecabil timp de 85 de minute şi a marcat de patru ori, prin Juri Cisotti (3 - penalty), Alexandru Mihai Pop (5, 34) şi Samuel Teles (54).
Gălăţenii s-au relaxat pe final şi au permit arădenilor să înscrie de două ori, prin Tiberiu Căpuşă (86), Rareş Pop (90+5 - penalty). Pop a obţinut lovitura de pedeapsă, după ce a fost faultat de bulgarul Milen Jelev.
Bucureşteanul Adrian Ghinguleac, vicepreşedintele Comisiei Municipale a Arbitrilor, a oficiat, luni, la cel de al 400-lea său joc în liga de elită.
În tur, scorul a fost egal, 1-1.
UTA era neînvinsă de şapte etape, în carte obţinuse două victorii şi cinci egaluri.
Oţelul venea după trei egaluri în Superligă, scrie Agerpres.
”Au respectat ceea ce am discutat. Am avut un adversar dificil. Am deschis repede scorul. Puteam să mai marcăm un gol sau două. Sunt necăjit că am primit două goluri. Și ce dacă au avut posesie? N-au avut nicio ocazie. De ce vă miră? Eu v-am spus de jocul echipei.
Nu știu dacă trebuie să fie o mirare. Îmi doresc să îmi ating obiectivul. Vreau să câștigăm cât mai multe puncte. Obiectivul este play-offul. Ei nu au voie să vorbească despre el. Nu sunt mulțumit deloc. Nu este permis să fie relaxați. Chiar nu mi-a plăcut atitudinea unora care au intrat în repriza a doua.”, a declarat Dorinel Munteanu, la finalul meciului.
"Din păcate, echipa nu a făcut jocul pe care l-am practicat în ultimele meciuri. A fost un duș rece pentru noi, care trebuia să vină la un moment dat. Să ne trezim la realitate, că trebuie să muncim mai mult și se rezolvă greșelile pe care le facem de la începutul campionatului.
Ne-au surprins cu agresivitatea lor, cu abordarea directă. Mister ne-a spus că echipa e agresivă, la fel ca pe vremea când antrenorul lor juca fotbal", a spus Rareș Pop, citat de Digisport.
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
După informaţia conform căreia...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...