Superliga Romaniei Matricardi, cel mai hulit jucător al lui FC Botoşani, crede că va juca mai bine de la meci la meci
Oţelul Galaţi a învins-o dramatic pe Farul Constanţa, cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în deplasare, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Samuel Teles (90+5), după ce portarul Alexandru Buzbuchi respinsese şutul lui Alexandru Mihai Pop din marginea careului.
În cea mai mare parte a timpului cele două echipe s-au anulat reciproc, însă Farul nu a avut niciun şut pe poartă. Oţelul a mai avut o şansă bună pe final, dar Teles a tras pe lângă poartă (90+1).
Farul era neînvinsă de trei etape (două victorii şi un egal).
Farul venea după nouă etape fără victorie, în care înregistrase cinci egaluri şi patru eşecuri.
În tur, scorul a fost egal, 0-0, scrie Agerpres.
În tur, elevii lui Dorinel Munteanu au predat o lecţie de fotbal celor de la FCSB şi s-au impus pe Arena Naţională cu 2-0. Acum, speră la sprijinul fanilor pentru o nouă victorie.
"De ce n-am spera că luni, în a doua zi de decembrie, stadionul Oțelul va fi plin la duelul cu FCSB? Cu toți iubitorii de roș-alb-albastru în spate, ai noștri, echipa antrenată de Dorinel Munteanu, vor avea ocazia de a lupta cu forțe noi, eliberați de presiunea celor zece partide în care nu mai cunoscuserăm gustul succesului. Cumva, victoria de la malul Mării Negre a venit când trebuie, cu o rundă înainte de șansa de a ne regăsi cu arena plină ochi. În mai toate jocurile din care scoseserăm cel mult un punct, devotamentul fusese principala noastră armă. Lozinca Peluzei Nord este axiomă – „Biruința nu este obligatorie, obligatorie este lupta!” – și nu aveam de ales decât să sperăm că de data aceasta ne vom îmbrățișa cu entuziasm", transmit gălăţenii pe site-ul oficial.
Dinamo a învins-o pe Petrolul...
FC Botoșani - Politehnica Iași...
Fundașul celor de la Sepsi OSK...
Antrenorul echipei FC Rapid a...
Costel Enache, fost...
Ion Ţiriac a dat un răspuns...
Dinamo a învins-o pe Petrolul...