Superliga Romaniei Ovidiu Burcă, antrenorul Oțelului, nu uită Dinamo: „E surpriza campionatului”
Data publicării:
Actualul antrenor al Oțelului și fostul tehnician al „câinilor roșii” a vorbit despre șansele la titlu ale primelor echipe clasate în competiția Superligii.

Ovidiu Burcă: „Dinamo, cred eu, e surpriza acestui campionat”

„Dinamo, cred eu, e surpriza acestui campionat. Au și investit, au început să vină jucători plătind sume de transfer și e un semnal extrem de important pentru toată lumea că sunt acolo, că sunt în luptă, apasă accelerația cât se poate în momentul acesta.

Cred că pentru Dinamo e foarte important să se însănătoșească din punct de vedere financiar, încă au această problemă cu insolvența. Faptul că sunt acolo sus e extraordinar de meritoriu pentru cei care conduc clubul la această oră.

Am dat și eu o mână de ajutor atunci când lucrurile erau complicate, e important să lași în urma ta semne. Poate că n-am făcut cea mai importantă performanță din istoria clubului, dar am venit într-un moment complicat și am creat un ambient pe care se poate crea performanță.”, a declarat antrenorul Oțelului Galați, Ovidiu Burcă, citat de gsp.ro.

„Nu aș spune că există o favorită (n.r. la titlu). Sunt mai multe echipe, e foarte strâns totul. FCSB e angrenată pe mai multe fronturi, dar are un lot bun și un lot numeros, jucători importanți. Au deja cadență pentru că întotdeauna e greu la început de sezon, apoi încep să joci miercuri și sâmbăta, intri într-o cadență. Au tot ce trebuie să facă performanță în România.

La U Cluj știu ce se întâmplă acolo, îl cunosc destul de bine pe Ovidiu Sabău, știu ce se întâmplă în jurul clubului, este un club serios. La fel, pot fi și alte echipe, cum e și Universitatea Craiova, e un club important și lupta va fi aprigă!”, a mai adăugat el.

Ovidiu Burcă (44 ani) a reușit să o readucă pe Dinamo în Superliga în anul 2023, preluând formația Oțelului tot într-un moment de cumpănă: dunărenii se află într-o situația dificilă din punct de vedere financiar, aspecte care l-au determinat pe Dorinel Munteanu să își încheie parcursul la echipă, la finele lunii decembrie a anului trecut.

Revenit în tabăra oțelarilor, ocupând în urmă cu 10 ani funcția de director sportiv în cadrul clubului, Burcă luptă pentru a menține formația readusă de Munteanu în competiția Superligii. Dorinel Munteanu reușea, din 2021, să promoveze echipa succesiv din al treilea eșalon de fotbal, fiind la mică distanță de accederea în play-off-ul Superligii în sezonul 2023/2024.

Dinamo București se află pe locul 3 în competiție, cu 37 de puncte, în timp ce Oțelul Galați se află pe a 11-a poziție, cu 25 de puncte.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Facebook FC Rapid

Rapid îi spune ADIO lui Boupendza. Victor Angelescu: Nu poate fi mai presus decât clubul, nu acceptăm

Sursa: Agerpres

Ovidiu Burcă, atitudine complet diferită faţă de Dorinel Munteanu. Mesaj pentru suporterii Oţelului

Agerpres

Dorinel Munteanu a numit echipele care vor accede în play-off. Trei formații, bătălie pentru locul 6

Agerpres

O sportivă din România e convinsă: Dacă mergeam la Jocurile Olimpice, veneam acasă cu medalia

pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?