Superliga Romaniei Ovidiu Hațegan își recunoaște vina din cadrul partidei Dinamo - Poli Iași: „Mi-am dat seama că am greșit!”
Data actualizării:
Data publicării:
După numeroase controverse privind decizia arbitrului din timpul meciului disputat de Dinamo București contra Poli Iași, de duminică seară, pe stadionul „Arcul de Triumf”, Ovidiu Hațegan și-a recunoscut vina.

Trei puncte acasă pentru Dinamo. Luca Mihai rămâne sub supravegherea medicilor

Dinamo București a câștigat meciul împotriva celor de la Poli Iași, după un gol înscris în prelungiri, scor 1-0. Unicul gol înregistrat a fost marcat de către Ahmed Bani, în min. 90+3.

Doar că această partidă a avut parte, încă din primele zeci de minute, de un incident extrem de neplăcut. Jucătorul dinamovist Josue Homawoo l-a faultat extrem de grav pe Luca Mihai, în minutul 29 al înfruntării. Hotărârea arbitrului de centru, Ovidiu Hațegan, a fost dezbătută la foc automat, întrucât el nu l-a eliminat pe fotbalistul celor de la Dinamo. Decizia greșită a centralului a fost, în cele din urmă, recunoscută de către acesta.

Hațegan, mesaj pentru Luca Mihai

„Am văzut cei doi jucători lovindu-se cap în cap, iar impresia mea a fost că jucătorul lui Dinamo a vrut să joace mingea. Din nefericire, n-am realizat pe moment gravitatea impactului. Apoi, când am revăzut faza, mi-am dat seama că am greșit.”

Trebuia să arat cartonașul roșu. Îmi pare foarte rău de cele întâmplate și îi doresc jucătorului de la Poli Iași însănătoșire grabnică. Sper din tot sufletul ca situația să nu fie foarte gravă și să fie bine cât mai repede. Sunt foarte afectat de cele întâmplate”, a declarat Ovidiu Hațegan, conform FRF.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel