Superliga Romaniei Ovidiu Stângă, mâhnit de rezultatele FC U Craiova 1948. "Poate să o bată oricând o echipă de Divizia C"
Data publicării:
FC U Craiova 1948 este ultima în Liga 1, la un punct în spatele lui Dinamo, şi luptă pentru evitarea retrogradării. În ultimul meci, FC U Craiova 1948 a remizat, scor 0-0, cu FC Voluntari, deşi a jucat peste 70 de minute cu un om în plus. 

Ovidiu Stângă, fost jucător al Craiovei, actualmente responsabil de centrul de tineret al lui Al Saad, din Qatar, spune că echipa arată groaznic şi dă impresia că poate pierde şi în faţa unei echipe de Divizia C. 

"Sunt trist din cauza rezultatelor pe care le au ambele echipe din Craiova, sunt convins că ar fi putut face mai mult. Cea mai mare dezamăgire o reprezintă FCU.

Pentru că nu sunt acolo nu am chiar toate datele, normal! Dar nu se poate ca FCU să fie pe un loc retrogradabil direct! Nu se poate, știind care sunt condițiile de acolo, care sunt investițiile! Lotul e prea bun ca să retrogradeze, bugetul nu este, în niciun caz, de retrogradare! Problema este că FCU poate oricând s-o bată pe oricare din playoff sau să piardă cu o echipă din Divizia C! Iar așa ceva nu e deloc în regulă!”, a declarat Ovidiu Stângă la Fanatik Live. 

Eugen Trică le-a spus jucătorilor să se ducă în Liga 2, dacă asta vor 

După meciul de la Voluntari, Eugen Trică şi-a criticat dur jucătorii pentru modul în care au evoluat şi a spus că dacă îşi doresc să joace în Liga 2, atunci să o facă. 

”Explicațiile sunt simple. Am început meciul foarte bine, am dominat adversarul, am recuperat foarte repede mingea. Astăzi am dat cu piciorul unei șanse extraordinare. Echipa adversă a jucat în inferioritate numerică, vine pauza, vorbesc cu ei că trebuie să scoatem mingea la margine. Au făcut asta vreo 10 minute, apoi au luat-o cu mingea în zona centrală.

Mai departe vine inteligența jucătorului. Eu dacă le spun ceva la pauză și ei nu respectă, înseamnă că e foarte grav. Ne merităm soarta, eu am avut o discuție și i-am întrebat dacă sunt conștienți de ocazia ratată, practic s-a jucat rămânerea în prima ligă. Dacă își doresc să meargă la Liga 2, să meargă la Liga 2”, a spus Eugen Trică după meci. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel