UEFA Europa League Paksi FC, adversara Corvinului, studiată doar din imagini video. Florin Maxim, declaraţii înainte de meciul din Europa League
Data publicării:
Florin Maxim, antrenorul celor de la Corvinul Hunedoara, a făcut mai multe declaraţii despre meciul cu FC Paksi, din primul tur preliminar al Europa League. 

"Pe cei de la Paksi i-am văzut doar pe video, dar vă pot spune un lucru. Este o echipă foarte combativă, articulată, cu identitate. Ştie ce îşi propune. În finala Cupei a luat cartonaş roşu în minutul 3-4, şi a stat în picioare în faţa lui Ferencvaros. Asta nu poate decât să tragă un semnal de alarmă. Asta i-am atenţionat pe băieţi de când am ştiut că vom juca cu ei. Ştiam că e o echipă foarte arţăgoasă, iar drept dovadă stau rezultatele de anul trecut. 

Ne-am format o imagine asupra lor. Eu sper să fie cea corectă mâine la ora jocului. Dar e clar că ne aşteaptă un meci greu. Anul trecut eram în Liga III, aceşti băieţi şi-au ridicat nivelul. Acum, nu avem drept de promovare, am câştigat Cupa României, am fost pe loc de promovare, e clar că nivelul băieţilor a crescut. Sper ca băieţii să intre cu încredere, cum au făcut-o şi anul trecut", a declarat Florin Maxim la conferinţa de presă dinaintea meciului. 

Corvinul, "Gardianul nepreferat" în presa maghiară 

Presa din Ungaria a numit-o pe Corvinul "gardianul nepreferat", după tragerea la sorţi. 

”Paksi a primit un adversar din liga a doua. La fel ca în Liga Campionilor, prima tragere la sorți pentru sezonul 2024-2025 a avut loc și pentru Europa League.

Din cauza înfrângerii lui Borussia Dortmund în finala Champions League, Paksi FC este nevoită să-și înceapă prestația din primul tur.

Echipa lui György Bognar a primit un gardian nepreferat, din divizia a doua și câștigătoare a Cupei României, Corvinul”, au notat cei de la Nemzeti Sport.

Adversara câştigătoarea Cupei României din ultimul sezon va fi Paksi, câştigătoarea Cupei Ungariei. În finală, cei de la Paksi au câştigat cu 2-0, după prelungiri, contra celor de la Ferencvaros. 

Cei de la Paksi au terminat campionatul maghiar pe locul al doilea, la 16 puncte în spatele campioanei Ferencvaros. Au marcat de 51 de ori în ultimul sezon şi au primit 42 de goluri, reuşind 17 victorii, 7 egaluri şi 9 înfrângeri. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: UEFA Europa League

logo icon Articole similare

DC Media Group Audience

logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Mircea Rednic, mulțumit de remiza UTA Arad - FC Hermannstadt

Echipa condusă de Mircea Rednic a terminat la egalitate...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Becali s-a decis. Patru fotbalişti ai campioanei, scoşi din echipă după remiza cu FCSB

Facebook FC Corvinul 1921 Hunedoara

Stadionul „Michael Klein” își schimbă denumirea! Ce nume va purta terenul echipei Corvinul Hunedoara

Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a spus de ce Oţelul nu a mai făcut niciun transfer. Mesaj pentru jucători înainte de meciul cu Gloria Buzău

Sursa: Agerpres

Licitaţie internaţională pentru Dennis Man, anunţată de Corriere dello Sport. "Preţul începe de la 30 de milioane"

pixel