Fotbal international PAOK Salonic, pe primul loc în Grecia la finalul sezonului regulat
Data publicării:
PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a terminat sezonul regulat din Grecia pe primul loc în clasament. 

Elevii lui Răzvan Lucescu au câştigat ultimul meci al sezonului regulat cu Lamia, scor 2-0, în deplasare. Pentru PAOK au marcat Taison, în minutul 72, şi Abdul Rahman Baba, în minutul 90+2. 

Jocul rezultatelor a fost de partea lui Paok, care a putut urca pe primul loc după ce AEK Atena a remizat, scor 3-3, la Aris Salonic. Rivala din oraş a echipei lui Răzvan Lucescu a egalat în minutul 90+7, prin Loren, din penalty. 

În alt meci, AE Kifisias şi Panetolikos au terminat la egalitate, 2-2, fundaşul român Sebastian Mladen marcând al doilea gol al oaspeţilor (77). Pentru Mladen, care a disputat 19 partide în acest sezon, a fost prima reuşită în tricoul lui Panetolikos.

Ognjen Ozegovic (23 - penalty, 56) a semnat golurile gazdelor, iar pentru Panetolikos a mai înscris Joao Pedro (54).

La AE Kifisias a jucat tot meciul Mateus Criciuma, atacant împrumutat de la farul Constanţa, scrie Agerpres.

Clasamentul la finalul sezonului regulat:

1. PAOK Salonic 60 puncte

2. AEK Atena 59

3. Panathinaikos 56

4. Olympiakos Pireu 56

5. Aris Salonic 42

6. Lamia 34

Marea calitate a lui Răzvan Lucescu. "L-a ajutat lucrul ăsta pe la toate echipele pe unde a mers"

"Era un antrenor foarte tânăr, într-adevăr, destul de apropiat de vârstă cu noi. Noi aveam în jur de 20 de ani, el avea 35-36 de ani. Destul de apropiat, dar avea o maturitate fotbalistică probabil preluată de la Mircea Lucescu, şi un mod de a lucra şi a gestiona grupul unic. Cred că asta l-a ajutat la toate echipele pe la care a mers. Pe lângă partea fizică, partea tactică, restul lucrurilor pe care orice antrenor le are acum la îndemână, bravura unui antrenor va fi tot timpul cât de bine ştie să gestioneze un grup, să descopere jucătorii şi să îi facă să joace împreună şi să ofere tot ce pot să ofere. 

Degeaba ceri unei echipe să joace un anumit sistem, dacă nu cunoşti jucătorii, nu le cunoşti potenţialul, defectele, iar toate astea să le poţi adapta astfel încât ei să ofere maximul", a declarat Ionuţ Rada pentru DC Sport. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...

Fotbal international Antrenorul Pep Guardiola, pe cale să semneze

Tehnicianul catalan Pep Guardiola urmează să ia o...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel