Cupa României Bogdan Cosmescu îi face praf pe cei de la Botoşani după meciul cu Rapid din Cupă: De ce s-au mai prezentat?
FRF a făcut anunțul privind regulile de conduită pentru toți cei care vin pe Stadionul Municipal din Sibiu pentru a-și susține echipa favorită, în ultimul act al Cupei României.
Finala Cupei României desfășurate pe stadionul cu puțin peste 12.000 de locuri va începe la 20:30. În lupta pentru ridicarea cupei se vor înfrunta formațiile Corvinul Hunedoara, echipă condusă de Florin Maxim, și Oțelul Galați, în fruntea căreia se află Dorinel Munteanu.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive, completată cu Legea nr. 10/2012, ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, ale Legii nr. 126/1995, republicată, privind regimul materialelor explozive, ale Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, ale Ordinului MTS Nr. 310/18.05. 2021 și ale Ordinului Ministerului Sănătății Nr. 708/18.05.2021, organizatorul de jocuri sportive stabilește regulile de conduită în stadion și poartă întreaga răspundere pentru respectarea lor.
CITEȘTE ȘI Dan Nistor nu vrea să mai joace împotriva Oțelului. „La Galați, topoarele pe masă, săbiile...”
Spectatorii care vor asista la partida de pe Stadionul Municipal Sibiu sunt obligați să se comporte în conformitate cu legislația românească și cu regulile enunțate în acest text. Încălcarea acestora poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului, poate declanșa punerea în aplicare a interdicției de acces în arenele sportive din România și poate atrage – după caz – răspunderea civilă, disciplinară, contravențională sau penală.
- să respecte cu strictețe măsurile stabilite de organizatori și de forțele de ordine.
- să prezinte, la intrarea în arenă, documentele de acces; la solicitarea forțelor de ordine/stewarzilor, sunt obligați să prezinte materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.
- să nu introducă în incinta arenei niciun fel de inscriptii, embleme, pancarte, bannere, afișe sau alte suporturi care conțin texte, litere, simboluri, sloganuri, imagini ori texte;
- sunt permise doar steagurile celor patru finaliste/cluburi, drapelul național al României, arborate pe suport din material plastic, felexibil, cu lungimea maximă de 1 m și diametrul maxim de 1 cm și bannere identitare ale facțiunilor;
- dimensiunile bannerelor sau steagurilor nu trebuie să fie mai mari de 2m X 1,5m; toate bannerele sau steagurile de dimensiuni mai mari de 2m X 1,5m pot fi permise exclusiv în urma unei solicitări scrise din partea cluburilor și confirmate de organizator după ședința de cooperare (din data de 09.05.2024).
- să nu introducă și să nu afișeze insemne, să nu scandeze sloganuri cu caracter politic.
- să se supună controlului corporal sumar; refuzul de a fi controlat atrage după sine interdicția de a intra în stadion la meciul respectiv.
Spectatorilor nu le este permis accesul în arenă cu genți/bagaje mai mari decât formatul A4 (210mm X 297mm X 210 mm).
- să nu pătrundă în incinta stadionului sub influența drogurilor și a substanțelor psihotrope, în stare vădită de beție, să nu introducă și să nu consume în stadion băuturi alcoolice; să ocupe locul înscris pe bilet.
- să nu fumeze în spațiul tribunelor; interdicția este valabilă și pentru persoanele care folosesc țigara electronică. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate în zonele comerciale/chioșcuri ale celor două tribune și ale celor două peluze.
CITEȘTE ȘI Pregătiri intense pentru finala Cupei României. Gălățenii, cursă specială spre Sibiu
- să nu arunce asupra spectatorilor, oficialilor, jucătorilor, forțelor de ordine sau în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc.
- să nu săvârșească fapte, acte sau gesturi obscene, să nu profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum și alte amenințări cu acte de violență împotriva celorlalți spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora; să nu scandeze refrene injurioase sau defăimătoare.
- să nu amenințe cu acte de violență forțele de ordine; să nu dețină artificii, pocnitori sau alte materiale pirotehnice care emit foc, fum sau gaz.
- să nu introducă nici un fel de recipient pentru lichide, confecționat din material plastic, sticlă sau similare (sticle, cutii, pet-uri, spray-uri, parfumuri etc).
- să nu provoace și să nu participe la scandal sau la acte de violență cauzatoare de suferințe fizice, să nu scandeze injurii, expresii jignitoare ori vulgare la adresa celorlalți spectatori, a oficialilor sau a jucătorilor.
- să nu se implice în nici un fel de discriminare de rasă, etnică sau religioasă, să nu promoveze în nicio formă persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii ori adepte ale ideologiei fasciste; să nu folosească dispozitive LASER.
- să nu își ascundă fața cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenția de a împiedica identificarea; să nu scrie, să nu deseneze pe pereții sau pe gardurile stadionului, să nu dezlipească, să nu distrugă reclamele, anunțurile sau afișele expuse, să nu deterioreze, să nu ridice sau să nu mute semnele sau indicatoare amplasate de organizator.
- să nu distrugă ori să nu degradeze scaunele, balustradele sau alte elemente de mobilier, să nu distrugă, să nu degradeze scaunele.
- să nu aibă asupra lor obiecte care ar putea fi aruncate în terenul de joc (briceaguri, bile etc.) și nici obiecte de dimensiuni considerabile care ar putea fi folosite ca proiectile.
- să nu staționeze pe scări, pe căile de acces sau în dreptul căilor de evacuare; să părăsească imediat stadionul în cazul măsurii de evacuare impusă de forțele de ordine.
Coregrafia pregatită de grupurile de suporteri ale echipelor va fi aprobată de către delegatul de joc, la ședința de organizare.
Cluburile sunt obligate să transmită către organizator (FRF), prin Responsabilul de Ordine și Siguranță (ROS), lista cu mesajele, bannerele sau alte materiale de coregrafie până, cel târziu, luni 13.05.2024, ora 12.00
În plus, față de cele menționate anterior, sunt interzise în Stadionul Municipal următoarele:
- tricouri sau alte elemente de vestimentație inscripționate cu litere, cuvinte, texte, simboluri sau imagini care – în opinia organizatorului – au conținut obscen, discriminatoriu sau provocator, care incită la denigrarea țării, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență, ori ale căror subînțelesuri duc spre aceleași fapte interzise și înscrise în textul de mai sus;
- arme, muniții, torțe, materiale explozive, incendiare sau fumigene; dipozitive de șocuri electrice; orice fel de recipient cu gaze toxice, lacrimogene, halucinogene, sau substanțe incendiare; cuțite, șișuri ori alte obiecte confecționate special să taie sau să rănească; aparate foto profesionale și/sau camere de filmat profesionale; tobe cu ambele fețe închise; sunt permise numai tobele cu o singură față; portavoci și stații de amplificare; animale de companie.
Accesul copiilor de orice vârstă în Stadionul Municipal Sibiu se va face pe baza biletului de acces. Minorii sub 14 ani au acces în arenă doar însoțiți de un adult.
În conformitate cu Protocolul încheiat între organizator și Primăria Sibiu, în ziua de 09.05.2024, pe străzile școala de Înot, Nicolaus Olahus și Octavian Goga, traficul auto va fi restricționat, în intervalul orar 11.00-24.00.
Grupurile de suporteri ai echipelor CS Corvinul 1921 Hunedoara – ACS Suporter Club Oțelul Galați, care fac deplasarea la Sibiu cu mijloace auto de dimensiuni mari (microbuze, autobuze, autocare) vor avea acces la stadion astfel:
ACS Suporter Club Oțelul Galați – vor coborî din mijloacele auto pe Str. Octavian Goga, în dreptul căii de acces spre Peluza Sud, apoi autovehiculele vor pleca goale pentru a fi parcate în zona Grădinii Zoologice.
CS Corvinul 1921 Hunedoara – vor coborî din mijloacele auto în rondul din spatele Peluzei Nord, apoi autovehiculele vor pleca goale și vor fi parcate în zona Dedeman.
Suporterii celor două echipe care se vor deplasa la Sibiu cu mașini personale, sunt rugați să parcheze direct în zonele dedicate (Grădina Zoologică, respectiv Dedeman) apoi să facă deplasarea pe jos, până la stadion.
Porțile stadionului se vor deschide la ora 18.30 pentru finala Cupei României. Federația Română de Fotbal face un apel către deținătorii de bilete să vină din timp la stadion pentru a evita formarea ambuteiajelor și pentru a participa astfel la fluidizarea accesului în arenă, în zona turnichetelor.”, au fost informațiile furnizate de către FRF.
Prima etapă a Cupei României a...
Giuleștenii au înregistrat un...
Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.
Vlad Stoica, reales în funcția...