Superliga Romaniei Partida Romilor a depus plângere la Parchet, CNCD, FRF şi LPF după mesajele rasiste de la FCSB - Rapid, pe Arena Naţională
Data publicării:
Partida Romilor a depus plângere penală împotriva suporterilor FCSB care au afişat mesaje rasiste la derby-ul cu Rapid de pe Arena Naţională.

"Conducerea Asociației Partida Romilor Pro-Europa (APRPE) a depus plângere penală la Parchet, împotriva suporterilor din Peluza Nord a FCSB, care la derby-ul cu echipa Rapid au afișat mesaje profund rasiste (Mori, țigane!, Neintegrați în societate, rămâneți o minoritate, Moarte țiganilor!), prin care au jignit minoritatea romă din România. Plângerea penală este pentru instigare publică și incitare la violență, ură și discriminare", transmite APRPE într-un comunicat de presă.

CITEŞTE ŞI FCSB vs. Rapid: Scandări rasiste la Derby-ul fotbalului românesc. Sociolog: Derapaje periculoase. Ce să cred? Că poporul român e xenofob, rasist şi antisemit?

"Pericol social grav. Instigă la violenţă, ură, discriminare"

„Astfel de mesaje extrem de rasiste la adresa minorității rome din România trebuie să fie urgent sancționate de către autoritățile statului, deoarece intră sub incidența Codului Penal și a Legii antițigănismului. Astfel de manifestări reprezintă un pericol social grav, deoarece instigă populația la violență, ură și discriminare. Impactul mesajelor instigatoare la ură rasială au atins cota maximă a extremismului. Cerem autorităților să-i identifice urgent pe cei vinovați și să-i tragă la raspundere”, a declarat Ionuț Păun, președintele Organizației de Tineret a APRPE.

Reprezentanții APRPE anunță că au depus o plângere și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la Federația Română de Fotbal și la Liga Profesionistă de Fotbal.

“Acest incident rasist a avut loc în ziua în care Asociația Partida Romilor Pro-Europa a organizat la București Congresul reprezentanților comunităților de romi din România, cea mai mare adunare a romilor care a avut loc vreodată, la care au participat peste 4.200 de romi. De aceea, considerăm că momentul nu a fost ales întâmplător. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă romii ar lua în serios aceste jigniri ale suporterilor FCSB. Imaginați-vă cum ar putea escalada această situație. Perpetuarea acestor jigniri pe stadioane nu face altceva decât să sporească ura populației majoritare față de romi. Sper ca autoritățile să ia măsuri urgent”, a adăugat Ionuț Păun.

CITEŞTE ŞI FC Rapid 1923, prima reacţie după mesajele rasiste de la FCSB - Rapid de pe Arena Naţională. Giuleştenii au depus plângere


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei
Tagurile articolului: fcsb  partida romilor  plangere penala  rapid  romania 

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Laszlo Dioszegi îi acuză pe suporterii dinamovişti că sunt necivilizaţi

pixel