Superliga Romaniei Patru echipe, excluse din start din lupta pentru titlu de Florin Gardoş. Trei dintre ele sunt pe locuri de playoff
Data publicării:
Florin Gardoş, fostul fundaş al celor de la FCSB, a vorbit în exclusivitate pentru DCSport.ro despre lupta la titlu din România. Chiar dacă recunoaşte că a greşit predicţia la început de sezon, când a dat-o pe CFR Cluj favorită la titlu, fostul fundaş este sigur că patru echipe nu au nicio şansă la trofeul suprem. Asta în condiţiile în care trei dintre ele sunt pe locuri de playoff. 

Astfel, Florin Gardoş e sigur că Oţelul Galaţi, Universitatea Cluj, Dinamo Bucureşti, echipe aflate pe locuri de playoff, dar nici Rapid, nu au nicio şansă la câştigarea titlului în acest sezon. În plus, spune el, pentru Dinamo va fi greu să prindă playoff-ul la finalul sezonului regulat. 

"E foarte greu de spus ce va face FCSB-ul. Sunt multe variabile, nu ştii niciodată cine vine sau cine pleacă. La începutul sezonului am avut o predicţie, ziceam că CFR e favorită la câştigarea titlului, dar între timp au plecat unii jucători, au venit alţii. FCSB are clar cel mai bun lot, şi cel mai valoros. Dar depinde mult de ce va fi în Europa, dar şi de noroc, de alte detalii. Eu mi-aş dori ca în Europa să meargă mai departe. 

Eu nu cred că în campionat Oţelul sau Universitatea Cluj pot merge până la final, să câştige. Eu cred că va fi tot una dintre Craiova, FCSB sau CFR. Nici Rapid sau Dinamo nu văd să aibă şanse la titlu. Dinamo nu ştiu dacă va avea forţa să prindă playoff-ul, dar Rapid cred că va ajunge. Ar fi o mare dezamăgire, cred, ca Rapid să nu intre în playoff", a declarat Florin Gardoş. 

Echipa naţională, în creştere. România are viitor 

După ce România U21 s-a calificat la EURO 2025, iar naţionala mare a obţinut a patra victorie consecutivă, pentru prima dată din 2007 încoace, Florin Gardoş spune că tricolorii au viitor şi că sunt pe drumul cel bun. 

"Asta arată că suntem pe un drum bun, şi cred că asta s-a văzut şi în ultimii ani. Eu, cumva, am fost apropiat de oamenii din Federaţie, am văzut cum se procedează, care e strategia, şi uşor, uşor, uite că roade. Avem viitor. Dar nu ştim în ce direcţie o pot lua jucătorii. Ne ajută faptul că acum Man şi Mihăilă sunt în Serie A, unde tot speram să ajungă. Una e să ai un Man şi un Mihăilă în Serie A, alta e să fie în Serie B. Deja au alt statut, e o altă naţională cu doi jucători de Serie A. Sper să reuşească şi alţii să progreseze şi să ajungă la un nivel bun. Uitaţi, Drăguşin. Nu e totuna cu Drăguşin de la Genoa din Serie B, apoi din Serie A. La Tottenham e alt nivel. La Raţiu la fel. El a fost mulţi ani în Liga 2 din Spania. Venea la naţională şi eu nu înţelegeam cum joacă el în Liga 2 din Spania, pentru că e foarte bun, joacă mereu bine la echipa naţională", a mai spus el. 

Emoţiile în fotbal. Unde sunt cauzele?

Florin Gardoş a participat la o întâlnire cu elevii de liceu din Bucureşti, organizată de Agenţia Naţională AntiDrog, în cadrul campaniei GROUND.

Inițiativa GROUND îi invită pe tineri să-și accepte trăirile, să-și depășească temerile și să-și canalizeze energia într-un mod constructiv, oferindu-le alternative sănătoase pentru a rămâne GROUND, plini de energie și cool, dar cu capul pe umeri și picioarele pe pământ, permanent conectați cu obiectivele lor și cu realitatea.

L-am întrebat astfel pe Florin Gardoş cum e treaba cu emoţiile în fotbal, dar şi de unde pleacă izbucnirile nervoase. 

"E important să fii stăpân pe tine, să fii împăcat că ai făcut tot ce ţine de tine la antrenament. Asta îţi dă încredere şi te face să îţi controlezi emoţiile. Automat, ştiind că eşti bine pregătit, teoretic ele ar trebui să dispară. 

Uneori şi pe mine m-a mai luat capulşi nu am reuşit să mă controlez. Dar ce am observat de-a lungul carierei este că mulţi jucători care reacţionează într-un anumit fel o fac pentru că au avut anumite traume în copilărie. E un tipar pe care l-am văzut. Iar comportamentul este total diferit de ce ar trebui să fie în mod normal la fotbal. Nici nu poţi să îi acuzi neapărat, că nu e vina lor în totalitate", a declarat Florin Gardoş. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel