Superliga Romaniei Becali a anunţat că ar vrea să îl cedeze, Iftime a intrat pe fir: Acum îl iau. Fac cinste!
În pauza de iarnă, Dorinel Munteanu a fost ironizat pentru că şi-a dus elevii la Vatra Dornei, cu scopul de a clădi rezistenţa fizică a acestora. Rezultatele, însă, i-au contrazis pe mulţi, iar Oţelul Galaţi are toate şansele să încheie playout-ul pe locul al doilea, în spatele celor de la UTA Arad. În plus, Oţelul Galaţi s-a calificat şi în finala Cupei României, unde va da de Corvinul Hunedoara, o altă echipă care a pus accent pe pregătirea fizică.
Victor Piţurcă i-a luat apărarea lui Dorinel Munteanu şi a explicat cât de importante sunt şi pentru el antrenamentele fizice.
"Nu ştiu cine a vorbit de mine, nu îmi aduc bine aminte, că erau supăraţi jucătorii de la Craiova, că Piţurcă îi ţinea de la 9 până seara la 20:00. Că aveau şi ei familii. Toată lumea are familie, şi eu, dar muncesc pentru voi. Un program normal, când aveam 2 antrenamente pe zi, era să îi chem la 9:00, mâncam, aveam şedinţă, şi primul antrenament la 11:00. Mâncam la 13:00, urma odihna, şi apoi al doilea antrenament. Pe urmă recuperare, şi pleca toată lumea acasă. Asta era o zi de muncă.
Când m-am dus la Craiova, mi-am făcut o idee după 4-5 zile, am văzut cum stau băieţii. Am făcut un program cu 3 antrenamente pe zi. Primul antrenament fizic era la ora 7:00, al doilea antrenament cu finalizare era la 11:00, iar al treilea la 17:00, cu jocuri.
După ce am plecat eu, Craiova s-a bătut la campionat. Au jucat până în ultima etapă. S-a dus Bergodi, e meritul lui, că el a câştigat meciurile, dar fizic erau la alt nivel.
La Dorinel nu se vede? Dorinel Munteanu de cine e ironizat? De ăia cărora nu le place să muncească. Vor să meargă o oră la stadion şi să plece acasă. Dorinel Munteanu face exact ceea ce spun eu şi se vede rodul muncii sale. A ajuns într-o finală de cupă cu o echipă luată din Liga III. Din ce am observat eu la echipa lui, jucătorii au crescut, dau randament din ce în ce mai bun. Orice echipă care joacă împotriva lor are o misiune grea. Şi nu joacă doar poziţional, ci şi atacă. Cu UTA a pierdut 3-1, dar a condus jocul. A jucat fotbal", a declarat Victor Piţurcă.
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
FC Rapid a decis organizarea...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...