Echipa nationala Denis Alibec confirmă discuția cu Mircea Lucescu, după meciul cu naționala Kosovo: „Am fost puțin dezamăgit”
Etapa trecută, Horațiu Moldovan, în vârstă de 26 de ani, nu a putut apăra poarta celor de la Sassuolo, Giacomo Satalino fiind cel care i-a ținut locul românului.
Portarul a fost convocat la echipa națională de fotbal a României, dar ultimele informații par că vor determina schimbări în alegerile finale ale selecționerului Mircea Lucescu. Absența din echipa lui Sassuolo în meciul din a 12-a etapă din Serie B, scor 1-0 cu Mantova, face ca șansele jucătorului de a fi inclus în lotul final al formației „tricolore” pentru meciurile din noiembrie, contra Kosovo și Cipru, să fie scăzute.
„Din păcate, în ultimul meci am pierdut doi jucători (n.r. – Josh Doig și Andrea Ghion), dar nu e ceva foarte grav, chiar dacă se vor recupera în câteva săptămâni.
Lor li se adaugă Cristian Volpato, eliminat, și Moldovan care a simțit dureri în momentul în care trebuia să-l schimbăm pe Ghion, așa că a rămas pe teren. Durerea s-a agravat, aproape sigur nu va juca”, a transmis antrenorul celor de la Sassuolo, citat de prosport.ro.
Tricolorii evoluează vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, în fața selecționatei Kosovoului, respectiv luni, 18 noiembrie, de la aceeași oră, contra selecționatei Ciprului. Ambele partide au loc pe Arena Națională din București.
Lotul final pentru aceste două jocuri, care va fi format dintr-o parte dintre stranierii de mai jos plus jucătorii din competiția internă, va fi anunțat ulterior.
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia, 46/11).
Selecționata României a urcat două trepte, până pe locul 43, în clasamentul mondial al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) publicat joi, după victoriile din octombrie cu Cipru și Lituania în Liga Națiunilor.
Rămâne de văzut ce loc va ocupa România după meciurile programate în noiembrie. Pentru partida cu reprezentanta Kosovoului, suporterii români au epuizat biletele în doar 72 de ore de la punerea lor în vânzare, astfel că duelul de pe Arena Națională va cunoaște o atmosferă incendiară.
Kosovo - România, scor 0-3
România - Lituania, scor 3-1 (la București)
Cipru - România, scor 0-3
Lituania - România, scor 1-2 (la Kaunas)
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...