Superliga Romaniei Poli Iași, pe locul 7 în Superliga. Președintele clubului, Cornel Sfaițer, a vorbit despre play-off
Data publicării:
Elevii lui Emil Săndoi sunt la o distanță de un loc de play-off-ul Superligii, la finele turului sezonului regular.

Poli Iași a încheiat ultima etapă a turului sezonului regular cu o victorie în fața Oțelului Galați, scor 2-1. Ieșenii conduși de Emil Săndoi au revenit în meciul din a 15-a etapă, după ce oțelarii lui Dorinel Munteanu au schimbat tabela în primele minute ale meciului și au condus peste 70 de minute.

De reținut este faptul că dunărenii au rămas în 10 oameni încă din minutul 26 al partidei, când Stefanovic a văzut cartonașul roșu. Totuși, Oțelul nu a mai putut menține avantajul pe tabelă, Tailson și Gheorghiță reușind să înscrie două goluri în poarta lui Iustin Popescu, la o distanță de trei minute.

După acest meci, Politehnica Iași vine și mai aproape de locurile de play-off, acumulând 20 de puncte. Despre finalul acestui tur al sezonului, Cornel Sfaițer a declarat că este onorant, dar că rămâne precaut, întrucât campionatul Superligii este lung.

„Nu mă gândesc acum la play-off. Campionatul e lung, mai sunt foarte multe etape”

Este onorant că am ajuns pe locul 7 și e firesc că ne dorim să rămânem cât mai mult timp acolo în față, aproape de primele locuri. Dar nu mă gândesc acum la play-off. Campionatul e lung, mai sunt foarte multe etape.

Eu mi-aș dori enorm în primul rând să nu mai trăim emoțiile din sezonul trecut, când ne-am salvat în ultima etapă de la retrogradare”, a declarat președintele clubului Politehnica Iași, Cornel Șfaițer, potrivit ProSport.

Rezultatele echipei Poli Iași, în primele 15 etape ale Superligii

Ieșenii au înregistrat șase victorii, două remize și șapte înfrângeri în sezonul actual al Superligii. De la venirea lui Emil Săndoi, echipa a bifat patru victorii, două înfrângeri și o remiză.

1. Sepsi OSK - Poli Iași, scor 1-0

2. Poli Iași - FC Botoșani, scor 1-0

3. Poli Iași - FC Buzău, scor 1-2

4. Farul Constanța - Poli Iași, scor 2-0

5. Poli Iași - Dinamo București, scor 2-2

6. FCSB - Poli Iași, scor 0-1

7. Poli Iași - FC Rapid, scor 1-2

8. FC Hermannstadt - Poli Iași, scor 6-2

9. Poli Iași - Universitatea Craiova, scor 2-0

10. UTA Arad - Poli Iași, scor 0-0

11. Poli Iași - „U” Cluj, scor 1-0

12. CFR Cluj - Poli Iași, scor 2-1

13. Poli Iași - Unirea Slobozia, scor 1-0

14. Petrolul Ploiești - Poli Iași, scor 3-1

15. Poli Iași - Oțelul Galați, scor 2-1


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel