Fotbal Președintele celor de la FC Voluntari reacționează la declarațiile primarului Hunedoarei: „Să nu uite că FC Voluntari a ajutat Corvinul”
Data actualizării:
Data publicării:
Echipele de fotbal FC Voluntari, FC U Craiova, FC Argeș și Csikszereda au fost cele care s-au opus schimbării formei juridice a echipei Corvinul Hunedoara în această vară.

Bălănescu: „A făcut tot teatrul ăsta ieftin ca să se justifice în fața jucătorilor și a suporterilor”

Bogdan Bălănescu a reacționat în urma declarațiilor lui Dan Bobouțanu, primarul Hunedoarei, care a acuzat cele patru echipe ale ligii 2 ce s-au opus promovării Corvinului în Liga 1 de rea-voință.

„Nu e corect ce declarații a făcut domnul primar. Faptul că am cerut să fie respectat regulamentul nu înseamnă că suntem malefici. Corvinul nu a respectat termenul de depunere a documentelor la FRF, iar noi am făcut contestația în termen de cinci zile, cum prevede legea. Nu am făcut contestație pentru că ne este frică de Corvinul. Fiecare își apără interesele clubului.

Domnul primar să nu uite că FC Voluntari a ajutat Corvinul să-și întocmească documentele pentru noua formă juridică a clubului, iar domnul primar a venit de două-trei ori pe la noi pentru consultații. Și acum ne jignește.

Știu sigur, domnul primar nu a avut de gând nicio secundă să promoveze Corvinul. A făcut tot teatrul ăsta ieftin ca să se justifice în fața jucătorilor și a suporterilor. Corvinul vrea să promoveze când este gata noul stadion”, a declarat președintele FC Voluntari, Bogdan Bălănescu, potrivit Fanatik.

Ce a spus Dan Bobouțanu, după ce Corvinul a fost anuntață că nu poate promova

„Noi am depus toate documentele în timp legal, au fost avizate pentru legalitate, au fost introduse pe ordinea de zi a Comitetului Executiv.

Dar aceste patru echipe au o temă evidentă de a împiedica echipa noastră să poată să promoveze. Votul nu a fost dat împotriva documentelor noastre, nu împotriva deciziei departamentului juridic al FRF, ci împotriva transformării clubului nostru în club de drept privat. Aceste patru cluburi și-au făcut planul malefic împotriva noastră. FRF și-a făcut treaba, a fost o șmecherie tipic românească a celor patru cluburi.

Domnii ne-au luat de proști. Dar noi nu ne desființăm. Unii au vrut să ne atragă în jocuri de culise, cluburi dintre cele patru. Una dintre cele două care au fost în Liga 2. Însă le promit că noi ne vom apăra șansele și vom construi echipa ca să câștigăm campionatul în Liga 2.

Ați reușit, dar nu ne-ați înfrânt. Ceea ce s-a întâmplat e o sfidare a bunului-simț”, a declarat Dan Bobouțanu, la emisiunea „Liga Digi Sport”.

 

„Se tem de prezența noastră acolo. E ceva tipic românesc”

„Din punctul nostru de vedere, noi am îndeplinit toate procedurile legale, în mod corect, în termen legal. Dacă nu erau contestațiile, CEx lua act de departamentul juridic și aveam drept de promovare.

E clar că e o rea voință a celor patru cluburi. Se tem de prezența noastră acolo. E ceva tipic românesc. E frustrant, pentru că echipa a reprezentat România în cupele europene. A adus patru puncte țării la coeficient, peste Universitatea Craiova.

Nimeni nu se aștepta la așa ceva. E prima oară când se face o contestație. Din ce am discutat, nu se mai poate face nimic. Mai stăm ca un club de drept public încă un an. Se schimbă doar obiectivul nostru. Unul din două.

Vrem să le dăm peste nas celor patru cluburi care și-au bătut joc de noi. OK, legal, dar și-au bătut joc de noi.

FRF a fost deschisă față de clubul nostru, dar nu se opune deciziei CEx. Ar fi urmat plângeri penale din partea celor care doar asta fac. Practic, ne-am făcut rău că am vrut să participăm în cupele europene”, a mai spus Bobouțanu, potrivit golazo.ro.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Agerpres
EXCLUSIV

Liviu Antal ştie de ce Dorinel Munteanu nu renunţă la cantonamentele la Vatra Dornei. Principalele calităţi ale antrenorului

Agerpres

Crainicul lui Dinamo face praf jocul Oţelului şi spune că este o echipă care joacă urât, dar obţine rezultate

Sursa: Agerpres

Valeriu Iftime îi face praf pe Pap şi Matricardi, după FC Botoşani - Gloria Buzău 3-3

Sursa: Agerpres
EXCLUSIV

Secretele titlului câştigat de Oţelul. Cum s-a obţinut performanţa istorică de la Galaţi

pixel