Superliga Romaniei FCSB, "spionată" în cantonamentul din Antalya de adversarii din Europa League
FCSB este în cantonament în...
Cristi Munteanu, președintele clubului Oțelul Galați, a dezvăluit faptul că fiica sa în vârstă de șapte ani l-a sfătuit să meargă la Muntele Athos, pentru a se ruga ca Dorinel Munteanu să rămână la cârma formației dunărene.
„Am crezut până în ultima clipă că va rămâne la Galați. Există o relație personală între noi. Am adus clubul din Liga a 3-a și am ajuns în Liga 1, am jucat finala Cupei României, am jucat barajul pentru Conference League. Dorinel a făcut performanță pentru club într-un timp foarte scurt.
Fetița mea de șapte ani mi-a spus să mă duc la Muntele Athos să mă rog pentru ca Dorinel să rămână antrenorul echipei. Eu am sperat până în ultimul moment că va rămâne antrenorul echipei.
Dorinel era antrenorul nostru până în 2027. Cum să nu ți-l dorești pe antrenorul care a făcut cele mai mari performanțe în ultimii opt ani?! El a încercat să tragă semnale de alarmă pentru a aduce companii care să susțină echipa.
Nu este o tragedie, noi am mai trecut prin astfel de momente și, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom trece și de acest moment”, a spus Cristi Munteanu, la Fotbal Club.
Clubul de fotbal Oțelul Galați a anunțat că a ajuns la un acord cu Ovidiu Burcă pentru preluarea băncii tehnice, părțile semnând un contract valabil până în vara acestui an, cu opțiunea de prelungire până în iunie 2027.
Ovidiu Burcă revine la Oțelul după ce în urmă cu un deceniu a mai avut o experiență în cadrul clubului gălățean ca director sportiv. În câteva zile urmează să fie anunțat și staff-ul tehnic pe care se va baza în noua sa provocare.
„Sunt foarte fericit că mă întorc la Galați după 10 ani. Vreau să le mulțumesc suporterilor și în mod special lui Dorinel pentru că au reînviat povestea și spiritul unui oraș care arde pentru fotbal.
Vom încerca să ducem mai departe legământul pe care Dorinel l-a lăsat la această echipă: pasiune, seriozitate, disciplină, atribute care stau la baza oricărei performanțe. Vom face tot posibilul ca oamenii să plece fericiți de la stadion și îi asigurăm de toată implicarea și dăruirea noastră.”, a transmis Ovidiu Burcă.
Burcă va ajunge în zilele următoare la Galați, iar sâmbătă, 4 ianuarie, de la ora 13.00, este programată reunirea lotului pentru partea secundă a sezonului 2024-2025.
În vârstă de 44 de ani, Ovidiu Burcă este un fost fotbalist român, care a activat la echipe precum Universitatea Craiova, Dinamo București, FC Național, Poli Timișoara sau Rapid București, dar și la formații de peste hotare, în Germania, Japonia sau China.
Ca antrenor, el a pregătit a doua echipă a Rapidului, pe CSM Slatina, Dinamo București, formație cu care a reușit promovarea în Superligă, apoi pe FC Voluntari, la care a activat doar o lună.
„Bine ai revenit la Oțelul, Ovidiu Burcă!”, a fost mesajul gălățenilor.
FCSB este în cantonament în...
Andrei Borza rămâne la Rapid, spune Marius Şumudică....
După Alexandru Pop, un alt...
FCSB a anunțat primul jucător care se alătură lotului,...
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe pare...
FCSB este în cantonament în...
Andrei Borza rămâne la Rapid, spune Marius Şumudică....
După Alexandru Pop, un alt...
Manchester City a obţinut a...