Fotbal international Radu Drăguşin, lăudat de Ange Postecoglou după Manchester City - Tottenham 0-4
Manchester City a fost...
"Nedreptate: Corvinului i-a fost refuzat dreptul de a promova în Liga I !
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a respins, astăzi, solicitarea CS Corvinul 1921 Hunedoara de a se transforma din „club de drept public” în „club de drept privat” (pentru a avea astfel posibilitatea de a promova în Liga I, cu respectarea legislaţiei sportive). Hotărârea a fost luată în urma contestaţiilor depuse la Comisia de Disciplină şi Etică a FRF de către mai multe cluburi din Liga a II-a (FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari, FC Argeș).
Decizia vine după ce, iniţial, pe 16 august, Comisia Juridică din cadrul FRF a aprobat solicitarea noastră, documentele fiind întocmite cu respectarea legislaţiei în vigoare şi depuse în termen.După ce Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României, în 15 mai 2024, apoi a reprezentat onorabil România în competiţiile europene, trebuie să ne supunem unei decizii pe care o considerăm total nedreaptă, o decizie/situaţie fără precedent în istoria ultimelor decenii ale fotbalului profesionist din ţara noastră.Reamintim că administraţia locală şi conducerea administrativă a CS Corvinul Hunedoara au reuşit să facă toate demersurile necesare pentru obţinerea dreptului de promovare, documentele fiind întocmite legal, corect şi depuse în termen, însă opoziţia manifestată de cluburile FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari şi FC Argeș a făcut să se ajungă la o decizie injustă faţă de clubul nostru, faţă de suporterii noştri şi faţă de ideea de întrecere fotbalistică în sine.
Mulţumim sincer conducerii executive a FRF pentru sprijinul acordat în vara acestui an atât în ce priveşte participarea în competiţiile europene cât şi în ce priveşte parcurgerea etapelor procedurale în demersul nostru de a obţine dreptul de promovare. Din păcate, contestaţiile depuse de cluburi au determinat Comitetul Executiv să refuze clubului nostru posibilitatea de a participa cu drept de promovare în sezonul 2024 – 2025 al Ligii secunde.
Vom continua să jucăm fiecare meci pentru suporteri, pentru oraş, pentru frumuseţea acestui sport şi vom încerca să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor. Ne dorim să câştigăm din nou Cupa României dar şi să ne clasăm în play-off-ul Ligii a II-a", au transmis cei de la Corvinul.
"Federația Română de Fotbal face următoarele precizări în ceea ce privește situația clubului Corvinul Hunedoara:
Corvinul a depus documentația necesară pentru schimbarea formei juridice. În urma analizei, Departamentul Juridic al FRF a emis un aviz favorabil, pe care l-a publicat pe site-ul oficial al federației la data de 16 august 2024, constatand indeplinirea cerintelor cu privire la documentația depusă.
În conformitate cu prevederile regulamentare aplicabile, mai multe cluburi din Liga 2 (FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari, FC Argeș) au depus contestații cu privire la Avizul mai sus menționat. Având în vedere situația specială în care se regăsește clubul Corvinul, ca urmare a participării sale în competițiile europene, precum și din cauza imposibilității amânării mai multor jocuri ale acestuia din cadrul Ligii 2 (clubul având deja 3 meciuri amânate) , Comitetul Executiv a constatat că, în ciuda faptului că actele prezentate de club sunt suficiente pentru a permite modificarea formei juridice, nu există un orizont de timp suficient pentru a se putea adopta o decizie ulterior soluționării respectivelor contestații în instanțele sportive.
Pentru toate cele de mai sus, Comitetul Executiv a decis respingerea cererii clubului", a transmis FRF.
Manchester City a fost...
Universitatea Cluj a pierdut...
Zvonurile conform cărora...
Manchester City a fost...
Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...
Universitatea Cluj a pierdut...