Echipa nationala Principala problemă a lui Edi Iordănescu, înainte de meciurile cu Israel şi Elveţia
Data actualizării:
Data publicării:
Înaintea meciurilor cu Israel şi Elveţia, misiunea lui Edi Iordănescu, selecţionerul României,  nu este deloc uşoară. 

Asta pentru că mai mulţi fotbalişti ai naţionalei sunt în formă bună şi foarte bună, iar alegerea primului XI nu va fi deloc o misiune uşoară. 

Ionuţ Radu a început să joace la Bournemouth şi este lăudat după fiecare meci, Andrei Raţiu a făcut un meci perfect la Rayo Vallecano în primul său meci ca titular, chiar pe Santiago Bernabeu cu Real Madrid, Radu Drăguşin este deja titular de bază la Genoa, Nicolae Stanciu impresionează la fiecare meci în Arabia Saudită, Bogdan Racoviţan merge din ce în ce mai bine la Rakow, Denis Drăguş şi Alexandru Maxim joacă şi ei tot mai bine la Gaziantep, iar Dennis Man are parte de cel mai bun sezon al său la Parma. În plus, îi avem şi pe fotbaliştii din Superligă care evoluează în continuare la un nivel destul de ridicat, iar unii dintre ei au fost până acum parte din primul XI al naţionalei. 

"Întotdeauna a fost, zic eu, puternic lotul. Că nu am demonstrat-o de câteva ori pe teren, asta e altă treabă. Întotdeauna am avut jucători destul de buni, zic eu. Mă bucură treaba asta, dar e problema lui Edi. Problema de alegere a jucătorilor, de inspiraţie, a jucătorilor care pot face o mare performanţă la momentul respectiv. Premisele sunt bune, pentru că vorbim de nişte fotbalişti care joacă pe acelaşi post. Şi atunci, Edi are problema asta", a declarat Mihai Stoichiţă pentru DC Sport. 

În campionatul intern, sunt mai mulţi fotbalişti în formă mare, dar unii nu mai speră la convocare. Un astfel de exemplu este Dan Nistor, mijlocaş aflat la unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei la U Cluj. 

"Parcă sunt la prima tinerețe. Mă simt bine aici. Sperăm la cât mai multe de la acest sezon. Eu sunt dinozaur. Nu cred că am eu loc acolo.”, a declarat Dan Nistor, după meciul câştigat de U Cluj cu FC Botoşani, scor 3-0. 

"Nu vreau să intru în probleme de alegere a jucătorilor, nu îmi aparţin mie. Eventual, poate doar să îmi ceară mie o părere Edi, sau să îi dau eu un sfat. Dar altfel, nu vreau să vorbesc, individual, de alegerea unor jucători la echipa naţională. De Edi depinde planul tactic şi alegerea jucătorilor care vor face parte din grup", a mai spus Mihai Stoichiţă. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Echipa nationala
Tagurile articolului: edi iordanescu  elvetia  euro 2024  israel  lot  mihai stoichita  probleme  romania 

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel