Jocurile Olimpice Suma exorbitantă plătită de Franța pentru garantarea măsurilor de securitate la Jocurile Olimpice 2024
"Noi am stat la un fel de mănăstire. A fost foarte frumos, liniştit, am avut tot ce ne-a trebuit. Şi a fost mult mai bine că am stat aşa, am făcut cel mult 30 de minute până la baza de competiţie. A fost şi un episod neplăcut la simplu masculin, când cursa a trebuit mutată, pentru că unul dintre concurenţi nu a putut să ajungă la start, după ce i s-a stricat autocarul. Deci pentru noi a fost bine că am stat aproape.
Din punctul meu de vedere, în satul olimpic a fost diferit faţă de Tokyo. Clădirile erau depărtate una de alta. Aveai mult de mers pe jos până la parcare, până la sala de mese, deci era un pic de oboseală în plus. Mâncarea nu pot spune că a fost excelentă, au fost cam aceleaşi feluri mai tot timpul, şi un meniu destul de sărăcăcios. Din punctul meu de vedere, paturile nu erau o problemă, eu sunt obişnuită să dorm pe paturi tari. Dar cred că a fost bine că am stat departe. Noi la mănăstirea aceea am avut partea de bucătărie asigurată de Federaţie, pentru că ei nu ne-au putut oferi asta. Am venit noi de acasă cu tot ce se poate, am avut nişte doamne bucătărese care au făcut o mâncare excepţională.
În satul olimpic a fost şi problema cu aerul condiţionat. Noi am stat într-o clădire la ultimul etaj şi era foarte cald. Am şi prins câteva zile cu un val de căldură. Şi era foarte cald. Aveam nişte ventilatoare, asta era singura sursă de ventilaţie", a declarat Roxana Anghel în exclusivitate pentru DCSport.ro.
Roxana Anghel nu e singura sportivă din România care s-a plâns de condiţiile din Satul Olimpic.
La sosirea în ţară după performanţele obţinute la Jocurile Olimpice, Simona Radiş, medaliată cu argint la dublu vâsle feminin şi medaliată cu aur la 8+1 feminin, a vorbit despre condiţiile de cazare de la Paris.
"A fost prima dată când am vizitat Parisul, mi-a plăcut foarte mult, chiar am profitat de faptul că sunt acolo și odată ce am terminat competiția am luat-o efectiv la pas prin Paris. Am mers câte 20.000 de pași zilnic ca să vizitez obiectivele și mi-a plăcut foarte mult, cu siguranță o să revin.
Condițiile au fost foarte bune, dar vorbind strict de cele din Satul Olimpic, au fost destul de departe de cele de la Tokyo", a declarat Simona Radiș.
"O ediție a Jocurilor Olimpice de neuitat... Am reușit să vin acasă cu două medalii, una de aur, una de argint, dar pentru mine cu două medalii de aur pentru că am muncit extraordinar de mult pentru ambele și simt că au aceeași valoare.A fost foarte intens, dar pot spune că am dat totul în proba de dublu vâsle, în care am venit pe locul 2.
Am spus la final că dacă ar mai fi fost câteva lovituri nu aș mai fi putut să le fac... Am făcut tot ce era posibil omenește și nu am reușit să cucerim aurul. Ne-am mulțumit cu locul 2, dar tocmai de aceea spun că este atât de valoroasă fiindcă la 8+1, dacă ar mai fi trebuit să trag 50 de metri, aș mai fi tras", a spus Simona Radiș.
O sportivă de doar 13 ani,...
Statul francez a cheltuit 100...
Înotătorul David Popovici,...
Ana Maria Bărbosu a fost în...
Jucătorul muntenegrean Risto...
Raportul a fost publicat de...