"Nu sunt cel mai bun înotător în ape deschise din România, nu îmi place să mi se atribuie tot felul de nume, apelative. Dar sunt cam singurul care a terminat acest proiect, Ocean's Seven. Este cel mai periculos proiect din această disciplină, constă în traversarea celor mai periculoase strâmtori sau canale din lume. Şi enumerăm aici Canalul Mânecii, canalul Katarina, dintre insula Katarina şi Los Angeles, Molokai Channel, din Hawaii, între insulele Molokai şi Oahu, North Channel, între Irlanda de Nord şi Scoţia, Gibraltarul între Spania şi Maroc, Tsugaru, din Japonia, şi strâmtoarea Cook din Noua Zeelendă. 

Fiecare are specificul ei. Dacă vorbim despre cea mai periculoasă, este North Channel. Acolo temperatura apei este foarte scăzută, între 11 şi 14 grade, plus că sunt meduze şi alte vietăţi marine în număr foarte mare. În Hawaii eşti în mijlocul oceanului şi este un înot nocturn, ai doar o barcă lângă tine. Sunt foarte multe pericole, rechini, meduze. La fel, sunt rechini în strâmtoarea Gibraltar, dar şi pe coasta SUA. Sunt pericole la tot pasul. Dar eu nu m-am gândit la ele, ci doar cum să îmi dozez energia mai bine ca să ajung la final. 

În Hawaii se înoată noaptea pentru că este un înot foarte lung, durează între 13 şi 20 de ore. Cea mai scurtă distanţă este de 43 de km. Noaptea este aleasă pentru că nu sunt vânturile foarte puternice. Cumva, asta te ajută să înoţi. În Katarina tot noaptea am înotat. În Molokai era dimineaţă. Depinde mult şi de starea vremii, de cum se anunţă puterea vântului. 

De obicei, ţi se dă o fereastră de 5 zile, iar pilotul alege una dintre cele 5 zile, privind bineînţeles temperatura de afară, temperatura apei, puterea vântului. Întotdeauna ni s-a spus că trebuie să avem încredere în pilot, iar noi doar să înotăm. 

În ceea ce priveşte curenţii, chiar la ultima traversare, în Tsugaru, prognoza era ok, să spunem, nu foarte bună. Doar prima zi din acea fereastră arăta mai bine, iar când am ajuns la 2 dimineaţa în port, pilotul ne-a spus că prognoza nu s-a pupat cu realitatea. Datorită experienţei unui prieten, Ger Kennedy, şi el înotător, am reuşit. El a sugerat să ieşim pe mare, în apă deschisă şi să vedem cum e acolo. Într-adevăr, marea era agitată. Am mers către punctul de pornire, iar acolo se mai aşezase vântul, era undeva la 2 mile pe oră, ceea ce era ok. Dar ştiam că la jumătatea traseului se preconizase că vântul va veni din partea opusă curentului, lucru care va duce la valuri foarte mari. El mi-a sugerat să încep mai uşor primele 4 ore, ca să fiu în toate forţele când voi da de vânt împotriva curenului. Din fericire, vântul a ţinut doar o oră, apoi a venit din spate şi m-a ajutat, m-a împins înainte. 

Ăsta e înotul în ape deschise, depinzi de absolut orice. Din cele 7 provocări, doar în 2 cred că am avut ceva noroc, în restul doar ghinioane", a declarat Paul Georgescu.