Fotbal Procurorii italieni cer suspendarea lui Pogba pe 4 ani, după ce a fost prins dopat
Data publicării:
Paul Pogba ar putea fi suspendat pentru următorii 4 ani. 

Parchetul antidoping italian a cerut patru ani de suspendare împotriva lui Paul Pogba, fotbalistul francez al lui Juventus Torino, testat pozitiv la testosteron în august, a indicat pentru AFP o sursă din cadrul clubului italian.

"Pot confirma că am primit în această (joi) dimineaţă această notificare de la autoritatea antidoping, fiind ceruţi patru ani (de suspendare)", a declarat această sursă pentru AFP, confirmând informaţii din presa italiană.

Rechizitoriul este în concordanţă cu pedeapsa maximă pe care o risca Paul Pogba în temeiul Codului Mondial Antidoping. O astfel de suspendare poate fi, însă, redusă la jumătate dacă francezul va demonstra că nu a intenţionat să trişeze. Ea poate fi chiar limitată la câteva luni dacă utilizarea substanţei a avut loc "în afara competiţiei şi nu este legată de nivelul său de performanţă".

Campion mondial în 2018 cu naţionala Franţei, Pogba, în vârstă de 30 de ani, a fost testat pozitiv în august, cu ocazia meciului dintre Udinese şi Juventus din prima etapă din Serie A, în care el nu a fost folosit.

La mai puţin de o lună după ce a fost suspendat provizoriu pe 11 septembrie de Agenţia italiană antidoping (NADO), Pogba a aflat vineri că analiza probei sale B a relevat prezenţa metaboliţilor de testosteron, la fel ca în proba A.

Pentru a explica acest test antidoping pozitiv, apropiaţii mijlocaşului au afirmat luna trecută că metaboliţii de testosteron provin dintr-un supliment alimentar prescris de un medic consultat în Statele Unite.

Testosteronul, hormon al fertilităţii şi al sexualităţii masculine, favorizează dezvoltarea muşchilor, scrie Agerpres. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare

Fotbal Dan Şucu mai preia un club de fotbal

Dan Şucu, principalul acţionar de la FC Rapid şi Genoa,...

Fotbal international Litigiul dintre PSG şi Mbappe ajunge la UEFA

Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?