Fotbal international Radu Drăguşin poate fi titular la Tottenham. Mickey van de Ven s-a accidentat şi va lipsi o lună
Data publicării:
Fundaşul olandez Mickey Van de Ven s-a accidentat în victoria lui Tottenham cu Aston Villa, scor 4-0, iar Radu Drăguşin poate profita. 

Românul a intrat pe teren în minutul 48 al partidei de pe Villa Park şi a avut o evoluţie solidă în apărare. El a primit nota 6,9 după meci, după ce a blocat două şuturi ale celor de la Aston Villa şi a avut şi o intercepţie reuşită. Nu a fost driblat de niciun adversar, însă a cedat posesia echipei sale în cinci rânduri. Radu Drăguşin a reuşit 35 din 40 de pase încercate, un procentaj de 88%. 

”Sunt foarte fericit că am câştigat aici. Era foarte important pentru noi să luăm cele 3 puncte aici.

Ei au jucat foarte bine, dar au luat acel cartonaş roşu şi asta a fost o mare problemă pentru ei. Nu au mai putut să ne pună nicio problemă apoi, iar noi am dominat.

Eu m-am simţit foarte bine, mi-a fost dor să joc. Abia aştept următoarele meciuri. Am avut un ritm foarte bun şi sper să mai joc de acum înainte multe meciuri.

Suntem pe drumul nostru. Vrem să jucăm un fotbal foarte bun. Oamenii de la club m-au primit foarte bine şi pot spune că deja mă simt ca acasă”, a spus Radu Drăgușin, la finalul meciului cu Aston Villa.

Mickey Van de Ven va lipsi o lună 

Tottenham mai are de disputat două partide în luna martie, cu Fulham şi Luton, pe 16, respectiv 30 martie, însă Van de Ven are şanse mici să mai intre pe teren în această lună. El s-a accidentat nivelul tendonului popliteu, o accidentare care i-a recidivat de mai multe ori. Acum, fundaşul nu va mai face parte din lotul Olandei pentru meciurile amicale cu Scoţia şi Germania de la finalul acestei luni. 

”Nu sunt sigur, dar nu cred că este vorba despre ceva serios. Este păcat, totuși, pentru că a jucat extraordinar până la momentul respectiv”, a afirmat Ange Postecoglou.

Ange Postecoglou l-a lăudat pe Radu Drăguşin pentru prestaţia din meciul cu Aston Villa. 

”Excelent pentru Radu că a intrat. E prima dată când primește multe minute, chiar într-un meci important, și cred că s-a descurcat foarte bine”, a declarat Ange Postecoglu, citat de Fotball London.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel