Superliga Romaniei Radu Drăgușin, vizat de apelul căpitanului Son: „Este momentul ca și jucătorii să facă un pas înainte”
Data publicării:
Echipa Tottenham Spurs a înregistrat două remize și două înfrângeri în ultimele patru partide din toate competițiile.

Publicitate

Son: „Fanii ne-au susținut întotdeauna, dar cred că este momentul ca și jucătorii să facă un pas înainte”

Căpitanul echipei Tottenham Hotspur, Son Heung-min, le-a cerut colegilor săi să își ridice nivelul de joc după înfrângerea de duminică, scor 3-4, în fața celor de la Chelsea, care i-a coborât pe locul 11 în Premier League și a crescut presiunea asupra antrenorului Ange Postecoglou.

Son a marcat un gol în prelungiri pentru Tottenham, care i-au pierdut pe fundașul central Cristian Romero din cauza unei accidentări, la începutul meciului, dar și pe colegul său din apărare, Micky van de Ven, aproape de final.

Tottenham a câștigat doar un singur meci în ultimele șapte disputate în toate competițiile, iar Son a spus că echipa trebuie să rămână unită.

„Trebuie să fim uniți în momente atât de dificile, este foarte important. De aceea, avem nevoie de un sprijin mare”, a declarat el pentru Sky Sports, citat de Reuters.

„Jucătorii sunt foarte tineri și au nevoie de mai mult sprijin decât am avut până acum. Fanii ne-au susținut întotdeauna într-un mod extraordinar, dar cred că este momentul ca și jucătorii să facă un pas înainte.”, a mai spus sud-coreeanul.

Antrenorul grec Postecoglou este pentru al doilea său sezon la Tottenham, Romero spunând că este un „antrenor grozav”.

„Am văzut asta în primul sezon. În cel de-al doilea, am suferit multe accidentări” a declarat Romero pentru Telemundo.

„Jucătorii sunt primii care sunt criticați, apoi, dacă pierdem 10 meciuri, staff-ul poate fi schimbat, dar nimeni nu vorbește despre ceea ce se întâmplă de fapt. Suntem foarte mulțumiți de acest staff, eu și colegii mei. Ne place cum lucrează și stilul de fotbal pe care încearcă să-l joace.”

Echipa la care este legitimat Radu Drăgușin întâlnește formația scoțiană Rangers în Europa League, gruparea din care face internaționalul român Ianis Hagi, meci programat joi, de la ora 22:00. În Premier League, cei de la Spurs joacă împotriva celor de la Southampton, duminică, de la ora 21:00.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Adrian Mutu, tot mai aproape de Petrolul: Vom bate palma

Adrian Mutu este tot mai aproape să devină noul...

Superliga Romaniei Aaron Boupendza şi-a anunţat obiectivele pentru 2025

Aaron Boupendza a venit în urmă cu 3 luni la Rapid şi,...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Agerpres

Probleme cu cantonamentul din Dubai al Rapidului. Şumudică, săgeţi către Daniel Sandu: S-au schimbat adversarii. Încerc să aflu şi eu datele de meci

Sursa: Agerpres

Cristina Neagu, amintiri de senzaţie cu Luminiţa Huţupan Dinu: Copilu', vino aici lângă mine, că eu la anul mă las

Captură FC Botoşani Youtube

Sebastian Mailat, dorit de Universitatea Cluj. Dispută cu FC Botoşani pentru atacantul revenit din Coreea de Sud

Agerpres

Simona Halep, criticată de o fostă rivală din circuitul WTA: E furioasă, nu mai ia decizii raţionale

pixel