Grand Slam Renunțare la tradiție: Prima schimbare din ultimii 147 de ani de la Wimbledon
Turneul de Mare Șlem de la...
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a anunţat că nu va participa la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului care va începe săptămâna viitoare, din cauza unei "microrupturi musculare", la mai puţin de o săptămână după ce a revenit în competiţii după o absenţă de un an din cauza unei accidentări, scrie AFP.
"În acest moment, nu sunt pregătit să joc meciuri de cinci seturi la nivelul maxim care se cere. Mă întorc în Spania pentru a discuta din nou cu echipa medicală, să urmez tratamentul indicat, să mă odihnesc", a spus Nadal pe reţelele de socializare.
Vineri, Nadal, care a avut nevoie de o mică intervenţie medicală în timpul înfrângerii din sferturile de finală de la Brisbane (ATP), a descris după meci o durere musculară în zona unde a avut o accidentare contractată cu un an mai devreme.
Nadal, 37 de ani, care a revenit în competiţie, în Australia, după aproape un an de pauză din cauza unei accidentări, a fost nevoit să meargă la vestiar în timpul meciului cu Jordan Thompson pentru a primi îngrijiri, după ce a simţit dureri în partea superioară a coapsei stângi.
Australianul Thompson a câştigat cu 5-7, 7-6 (8/6), 6-3 în 3h25.
Rafael Nadal a suferit două operaţii la şold anul trecut.
Nu este la fel ca anul trecut pentru că în acel moment am simţit imediat ceva. Astăzi nu am simţit mare lucru, dar este într-o zonă apropiată de cea unde am suferit operaţia anul trecut. De aceea suntem un pic îngrijoraţi, spunea vineri Nadal, conform Agerpres.
Turneul de Mare Șlem de la...
Lidera mondială a tenisului...
Tenismenul bulgar Grigor...
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...