Handbal Dunărea Brăila şi SCM Râmnicu Vâlcea şi-au aflat adversarele din EHF European League. Misiune grea
După o primă repriză controlată de oaspeţi şi încheiată cu scorul de 10 la 13, rapidistele au ieşit mai motivate de la cabine şi au întors soarta partidei. În primele 3 minute ale reprizei secunde, giuleştencele au marcat de 4 ori şi au preluat conducerea pentru prima dată în meci.
Ulterior, partida a fost extrem de disputată, iar cu 20 de secunde înainte de final scorul era egal, 29 la 29. La ultima fază a meciului, a fost nevoie de intervenţia VAR, după ce un contraatac al celor de la Rapid a fost oprit prin ceea ce a părut un fault. Arbitrele din Ucraina au acordat lovitură de la 7 metri pentru Rapid şi cartonaş roşu pentru o handbalistă de la Vipers. Janusevic a marcat şi Rapid a câştigat meciul, scor final 30 la 29.
Jucătoarele Rapidului au făcut hora bucuriei la mijlocul terenului.
CSM Bucureşti a terminat la egalitate cu echipa maghiară DVSC Schaeffler, 29-29 (17-14), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Capitală, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.
Campioana României a avut avantaj de cinci goluri în debutul reprizei secunde, 20-15, dar a urmat o perioadă mai slabă, în care, de la 23-21, scorul a devenit 23-24. CSMB a condus cu 28-26, dar în cele din urmă scorul a fost egal, 29-29, ambele echipe trecând pe lângă victorie în ultimele minute.
Spaniolul Carlos Viver şi-ar putea relua locul pe banca...
Cele două state se vor întâlni...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...
Sabrina Maneca Voinea, Andrei...