Superliga Romaniei Rapid transferă un fundaş central. Daniel Sandu, noul director sportiv, face anunţul
Data publicării:
Rapid l-a transferat până acum doar pe Luka Gojkovic, un mijlocaş poreclit "Xavi al Serbiei", însă Daniel Sandu anunţă că următoarea ţintă a clubului este un fundaş central. 

Acesta a vorbit şi despre posibilul transfer al lui Ianis Hagi la Rapid, după ce Neil Lennon a transmis că nu l-ar refuza pe mijlocaşul lui Glasgow Rangers, împrumutat în ultimul sezon la Deportivo Alaves. 

"Perioada de transferuri se deschide pe 18 iunie, ține până în septembrie. E timp pentru tot felul de mișcări. Mă aștept să plece mai mulți jucători de la Rapid și să vină cel puțin la fel de mulți. Există pentru el oferte bune la nivelul din România. 

Primul care va veni va fi un fundaș central. Pista Louis Munteanu rămâne valabilă, chiar acționarii clubului au declarat că îl doresc și suntem în continuare în discuții. Nu e adevărat că suntem aproape să obținem împrumutul lui Alex Cicâldău. Este un jucător foarte bun, însă nu cred că și-ar dori să revină în România, la vârsta lui, și nu cred că Rapid ar fi prima opțiune. Nu cred că există echipă din Liga 1 care nu și-l dorește pe Ianis Hagi, dar cred că e un jucător foarte bun și va rămâne la o echipă din top 5 campionate din Europa", a declarat Sandu, conform sport.ro

Viorel Moldovan este noul preşedinte al clubului 

"Debutul său în tricoul alb-vișiniu a avut loc pe 9 martie 2006, într-o partidă istorică, acesta intrând în minutul 72 al victoriei cu SV Hamburg (2-0), din Giulești, în turul optimilor Cupei UEFA. Ultimul său meci la Rapid coincide cu ultimul trofeu al Cupei României obținut de clubul nostru, după o finală câștigată în fața Politehnicii Timișoara (2-0), în 2007.

Fostul atacant al naționalei României a obținut o performanță importantă și ca antrenor al Rapidului, promovând din liga a doua în 2014, într-o perioadă dificilă a clubului.

Experiența sa, atât națională cât și internațională, va aduce un plus de valoare în eforturile noastre de a readuce Rapidul acolo unde îi este locul – în vârful fotbalului românesc.”, au transmis oficialii clubului.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel