Echipa nationala Ultimele informații despre problemele la șold ale lui Mircea Lucescu: „Nu pot să vin acolo în cârje”
"Eu am trăit o perioadă foarte complicată (n.r. la echipa naţională), cu o luptă împotriva tuturor conducătorilor şi impresarilor. Îmi aduc aminte că am încercat să stabilesc un cod de comportament. Sigur, îmi era foarte greu să îi oblig pe jucători să îl menţină, dar era o situaţie de respect faţă de ce reprezentau ei. Şi ăla a fost luat la mişto.
Pe de altă parte, am simţit şi situaţia că la echipa naţională depinzi foarte mult de o conjunctură, de ce se întâmplă cu jucătorii. A fost un meci amical. Sâmbătă stabilisem un lot, iar după etapa de duminică am schimbat 9 jucători, că s-au accidentat. Conta şi cum evoluau la club, dacă evoluau. La ziua naţională ai 3 zile de pregătit un meci, maximum.
Nu (n.r dacă s-ar mai întoarce la echipa naţională). Pasiunea mea, fericirea mea, momentul în care mă simt cel mai bine, este când sunt pe teren la antrenament. Şi să fiu distrus, supărat, intru pe teren şi uit de absolut toate, mă transform. Asta mă ţine vesel, optimist, în formă", a declarat Răzvan Lucescu în podcastul "Prietenii lui Ovidiu".
Răzvan Lucescu a antrenat România în perioada 2009-2011, timp de 21 de partide. Pe banca naţionalei, Răzvan Lucescu a obţinut opt victorii, opt înfrângeri şi cinci remize.
Recent, Răzvan Lucescu şi-a prelungit contractul cu PAOK Salonic, şi are două clauze de reziliere.
"E vorba de 2 milioane de euro pentru campionatele din Europa de Vest, şi de 4 milioane de euro pentru restul lumii", a declarat Răzvan Lucescu la Digisport.
Cu toate astea, Răzvan Lucescu spune că nu este dispus, momentan, să o părăsească pe PAOK.
"Abia am semnat prelungirea contractului. Am semnat în februarie. Am aici cinci ani în care am câştigat 2 campionate şi mai este unul furat. Deci 3. Sunt 4 finale de Cupă din 5 ani, dintre care 2 câştigate. Sunt 2 sferturi de finală în cupele europene. În istoria clubului, de 94 de ani, sunt 4 campionate. 2 sunt câştigate cu mine. Am trăit şi trăiesc o satisfacţie profesională uriaşă aici. Nu mi-e uşor să mă desprind de aici şi nici nu sunt sigur că vreau, deşi sunt lupte foarte aprige cu rivalele din campionat. Legat de Beşiktaş... am contract şi nu m-a interesat absolut nicio discuţie", a mai spus Răzvan Lucescu.
George Puşcaş nu a fost chemat...
România este în urna a treia...
Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...
Peste 18 milioane de alegători...