Fotbal international Au fost stabilite sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor. Meciuri tari, demne de finale de EURO sau Mondial
Real Madrid, deținătoarea trofeului, a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 5-2, după ce a fost condusă cu 2-0, marți seara, pe Stadionul „Santiago Bernabeu”, în etapa a treia a Ligii Campionilor la fotbal.
Românul Istvan Kovacs a condus la centru această partidă spectaculoasă, o reeditare a finalei competiției din sezonul trecut, câștigată de spanioli cu 2-0, pe 1 iunie.
Borussia a făcut o primă repriză remarcabilă și conducea la pauză prin golurile înscrise de Donyell Malen (30) și Jamie Gittens (34), deși madrilenii au avut bare prin Rodrygo și Jude Bellingham (ambii în min. 37).
Repriza a doua a fost una de excepție pentru echipa antrenată de Carlo Ancelotti, care a marcat de cinci ori și a reușit o „remontada” completă, profitând și de mutările defensive făcute de neexperimentatul tehnician Nuri Șahin. Antonio Rudiger (60), Vinicius Junior (62, 86, 90+3) și Lucas Vazquez (83) au marcat pentru Real, care venea după un eșec la Lille.
Horațiu Feșnic a condus meciul dintre Girona și Slovan Bratislava, câștigat de iberici cu 2-0, prin golurile a doi fundași, M. Gutierrez (min. 42) și Juanpe (min. 73).
VfB Stuttgart a învins-o pe Juventus cu 1-0, la Torino, prin golul înscris de El Bilal Toure (90+2). Vicecampioana Germaniei ratase un
penalty prin Enzo Millot (86), după ce „Bătrâna Doamnă” rămăsese în 10 jucători, Danilo fiind eliminat (84).
Arsenal a întrecut-o la limită pe Șahtior Donețk, cu 1-0, prin autogolul portarului Dmitro Riznik, care a apărat apoi un penalty executat de Leandro Trossard (77).
Paris Saint-Germain a fost ținută în șah de PSV Eindhoven, 1-1. Oaspeții au deschis scorul prin Lang (34), dar Hakimi (56) a restabilit egalitatea.
Aston Villa a obținut a treia sa victorie în competiție, 2-0 cu Bologna, prin golurile reușite de John McGinn (55), din lovitură liberă, și Jhon Duran (64).
Cu 2-0 s-a impus și Sporting Lisabona, pe terenul campioanei Austriei, Sturm Graz. Golurile au fost semnate de Nuno Santos și Viktor Gyokeres.
AC Milan - FC Bruges 3-1
Au marcat: Christian Pulisic 34, Tijjani Reijnders 61, respectiv Kyriani Sabbe 51.
Cartonaș roșu: Raphael Onyedika (FC Bruges, 40).
AS Monaco - Steaua Roșie Belgrad 5-1
Au marcat: Takumi Minamino 20, 70, Breel Embolo 45+4, Wilfried Singo 54,
Maghnes Akliouche 90+7, respectiv Cherif Ndiaye 27 - penalty.
Arsenal Londra - Șahtior Donețk 1-0
A marcat: Dmitro Riznik (autogol) 29.
Leandro Trossard (Arsenal) a ratat un penalty în min. 77 (a apărat Dmitro Riznik).
Aston Villa - Bologna 2-0
Au marcat: John McGinn 55, Jhon Duran 64.
Girona - Slovan Bratislava 2-0
Au marcat: Miguel Gutierrez 42, Juanpe 73.
Cristhian Stuani (Girona) a ratat un penalty în min. 89 (a apărat Dominik Takac).
Juventus Torino - VfB Stuttgart 0-1
A marcat: El Bilal Toure 90+2.
Enzo Millot (Stuttgart) a ratat un penalty în min. 86 (a apărat Mattia Perin).
Cartonaș roșu: Danilo (Juventus) 84.
Paris Saint-Germain - PSV Eindhoven 1-1
Au marcat: Achraf Hakimi 56, respectiv Noa Lang 34.
Real Madrid - Borussia Dortmund 5-2
Au marcat: Antonio Rudiger 60, Vinicius Junior 62, 86, 90+3, Lucas Vazquez 83, respectiv Donyell Malen 30, Jamie Gittens 34.
Sturm Graz - Sporting Lisabona 0-2
Au marcat: Nuno Santos 23, Viktor Gyokeres 53.
Atalanta Bergamo - Celtic (19:45)
Brest - Bayer Leverkusen (19:45)
Atletico Madrid - Lille (22:00)
FC Barcelona - Bayern Munchen (22:00)
Benfica - Feyenoord (22:00)
Manchester City - Sparta Praga (22:00)
RB Leipzig - Liverpool (22:00)
RB Salzburg - Dinamo Zagreb (22:00)
Young Boys - Inter Milano (22:00)
loc echipă M V E Î GM-GP P
1 Aston Villa 3 3 0 0 6-0 9
2 AS Monaco 3 2 1 0 9-4 7
3 Sporting Lisabona 3 2 1 0 5-1 7
4 Arsenal 3 2 1 0 3-0 7
5 Borussia Dortmund 3 2 0 1 12-6 6
6 Brest 2 2 0 0 6-1 6
6 Benfica 2 2 0 0 6-1 6
8 Bayer Leverkusen 2 2 0 0 5-0 6
9 Real Madrid 3 2 0 1 8-4 6
10 Liverpool 2 2 0 0 5-1 6
11 Juventus 3 2 0 1 6-4 6
12 Manchester City 2 1 1 0 4-0 4
12 Inter Milano 2 1 1 0 4-0 4
14 Sparta Praga 2 1 1 0 4-1 4
15 Atalanta 2 1 1 0 3-0 4
16 VfB Stuttgart 3 1 1 1 3-4 4
17 Paris Saint-Germain 3 1 1 1 2-3 4
18 Bayern Munchen 2 1 0 1 9-3 3
19 FC Barcelona 2 1 0 1 6-2 3
20 Girona 3 1 0 2 4-4 3
21 AC Milan 3 1 0 2 4-5 3
22 Lille 2 1 0 1 1-2 3
23 Celtic 2 1 0 1 6-8 3
24 Feyenoord 2 1 0 1 3-6 3
25 Atletico Madrid 2 1 0 1 2-5 3
26 FC Bruges 3 1 0 2 2-6 3
27 PSV Eindhoven 3 0 2 1 3-5 2
28 Bologna 3 0 1 2 0-4 1
28 șahtior Donețk 3 0 1 2 0-4 1
30 Dinamo Zagreb 2 0 1 1 4-11 1
31 RB Leipzig 2 0 0 2 3-5 0
32 Sturm Graz 3 0 0 3 1-5 0
33 RB Salzburg 2 0 0 2 0-7 0
34 Young Boys 2 0 0 2 0-8 0
35 Steaua Roșie 3 0 0 3 2-11 0
36 Slovan Bratislava 3 0 0 3 1-11 0
Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte
Primele opt clasate se vor califica în optimile de finală, în timp ce formațiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi, scrie Agerpres.
Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Fostul atacant român a jucat...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
George Puşcaş nu a fost chemat...