Superliga Romaniei Rică Răducanu, talismanul norocos al Rapidului? Realitatea tristă a foștilor fotbaliști
Data publicării:
FC Rapid a obținut prima victorie pe teren propriu în a 13-a etapă a Superligii, scor 5-0 cu Farul Constanța.

Fostul jucător al Rapidului a mărturisit că a fost invitat de selecționerul Mircea Lucescu în Giulești, pentru a fi prezent la meciul dintre Rapid și Farul, din a 13-a etapă a Superligii. Venirea lui Răducanu la stadion pare că a fost de bun augur pentru giuleșteni, care au marcat nu mai puțin de cinci goluri în meci, obținând totodată și prima victorie pe teren propriu în acest sezon.

Rică Răducanu a mai dezvăluit și un aspect trist al fotbalului românesc, spunând că „după o vârstă, nu te mai bagă nimeni în seamă”.

„A venit Mircea Lucescu la mine și mi-a zis să mergem, să vedem meciul, poate în felul ăsta aduc noroc Rapidului”

„Nu credeam că o să văd așa o diferență de scor. A venit Mircea Lucescu la mine și mi-a zis să mergem, să vedem meciul, poate în felul ăsta aduc noroc Rapidului.

Nu am mai fost de multă vreme pe stadion, că nu mai suntem băgați în seamă pe acolo. Nu te mai bagă nimeni în seamă, după o vârstă. Așa e peste tot, dar a insistat Lucescu să mergem. A ieșit bine”, a declarat Rică Răducanu, potrivit iAMsport.ro.

 

Marius Șumudică, precaut în declarații după victorie

„Felicit jucătorii, e victoria lor. Am fost agresivi, și-au dorit victoria. Sunt bucuros, dar încă nu am realizat nimic. Avem 16 puncte. Să sperăm că a fost un declic și începem să urcăm de aici. 

Nu vreau să vorbesc despre individualități, nu e normal. Am fost o echipă, a muncit toată lumea. Nu vreau să scot în evidență nicio individualitate. E victoria băieților, îi felicit. 

Sunt mândru de ei, pentru că într-un timp atât de scurt au interpretat foarte bine acest sistem, 3-4-3. E inteligența fiecărui fotbalist, e meritul lor. Mă bucur că fanii au fost bucuroși, le-am dedicat victoria asta. Când nu legi victoriile, însă, nu înseamnă nimic.

E o victorie la scor mare, dar sunt doar trei puncte. M-am bucurat alături de jucători, de fani, dar e meritul lor. Eu sunt cel din spatele cortinei, ei sunt actorii principali.

Hromada e o pierdere mare. Săpunaru are aceleași probleme, joacă cu infiltrații. E greu când ai tot călcâiul învelit în calus, face eforturi, de asta merită tot respectul meu, al conducerii și al fanilor. 

(n.r. ce se întâmplă cu Jambor) Am 26 de jucători, pot pune doar 23 pe foaie. Asta a fost decizia mea azi, poate data viitoare va fi în lot. Sunt știri eronate, nu am discutat să ne despărțim de niciun jucător. Etapa viitoare întâlnim cea mai în formă echipă. Vom lupta. Dacă vom avea aceeași atitudine ca azi, avem o șansă.

Dacă mergem doar să ne prezentăm, ne vom întoarce de unde am plecat. Sper ca jucătorii să fie la fel de agresivi, motivați, jucăm pe cel mai mare stadion. Sper ca suporterii să fie alături de noi, dar spun încă o dată, plecăm cu șansa a doua. Întâlnim campioana țării, echipă calificată în cupele europene, plecăm cu a doua șansă”, a declarat Marius Șumudică la flash interviu. 


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Dinamo București trece de Petrolul Ploiești în Superliga

Duelul dintre Dinamo București și Petrolul Ploiești,...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Agerpres

Mesajul lui Denis Alibec, după ce a votat la prezidențiale

Sursa: Agerpres

De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

pixel