Superliga Romaniei Robert Ion, fostul jucător de la FCSB, spune că este "rapidist de mic". "Ar fi un vis să joc la Rapid"
Data publicării:
Robert Ion, mijlocaşul celor de la Poli Iaşi, crescut la FCSB, spune că îşi doreşte foarte mult să joace la Rapid Bucureşti şi că este rapidist de mic. 

"A fost un an bun, chiar dacă nu am jucat cât mi-aș fi dorit. Am început bine cu o promovare și am încheiat cu un gol cu FCSB. Se putea și mai bine și sper ca anul următor să fi învățat ceva din ce nu a mers și să fac lucrurile cum trebuie de la început până la final. Cum a fost să marchez contra FCSB-ului? Un sentiment foarte plăcut, chiar îmi doream. Îmi spuneam de când am plecat că mi-aș dori să marchez împotriva lor.Nu pentru că am vreun gând rău pus, nu am vrut să mă răzbun în vreun fel, chiar m-am simțit bine, am petrecut o perioadă foarte bună acolo. Dar rămâne rivalitatea asta, când pleci de la o echipă vrei să demonstrezi că poate ar fi trebuit să mai stai sau că ți-ai mai fi dorit să mai stai. A fost un sentiment plăcut și aveam nevoie de golul acesta.

Bucuria de după gol (n.r. – a pus mâna la ureche) nu a fost îndreptată către FCSB. Știți cum vorbește lumea, mai ales suporterii sau cei din afara terenului, că poate nu ești într-un moment bun. Te critică și am vrut să arăt că fotbaliștii sunt pregătiți să audă astfel de lucruri și că eu, personal, nu le iau în considerare și îmi fac treaba cât pot de bine pe teren. Acum sunt 100% din punct de vedere fizic. Am avut niște probleme cu spatele și niște contracturi, dar acum sunt în regulă și pubalgia m-a lăsat", a declarat Robert Ion, citat de Realitatea Sportivă.

A crescut la FCSB, dar vrea să joace la Rapid. "Ar fi un vis"

"FCSB-ul e cea mai puternică echipă, în momentul de față. Așa iam simțit din teren. O văd principala candidată la titlu anul acesta, en fanfare. Din punct de vedere al jocului și după cum iam simțit eu, nu văd nicio echipă capabilă să-i încurce. Poate CFR-ul, cum zic unii experți, dar personal nu cred. Îi văd foarte puternici anul acesta, nu știu dacă mai cad pe locul al doilea. Am văzut că au tot avut ghinion, în ultimii ani. Dar anul ăsta cred că se sparge ghinionul.

Sunt echilibrați și în apărare, și în atac. Le iese și jocul. Cei mai buni jucători ai lor sunt în formă acum. Nu mi-au zis să mă întorc după gol (râde), din contră. Am avut un mini-clinci cu Radunovic la o fază, m-a lovit Haruț și el a venit să-mi reproșeze că mă prefac și că nu se face așa ceva pentru că am fost coleg cu ei. Chiar nu mă prefăcusem, dar sunt chestii care se întâmplă în teren.

Eu cred că sunt gata pentru o nouă aventură în București, poate chiar la Rapid. Să joc la Rapid, pentru mine ar fi un vis. Chiar dacă am petrecut acea perioadă la FCSB, sunt rapidist de mic, de când eram copil. Ar fi un vis să joc pe Giulești, aici aproape, ar fi la mine acasă. Chiar ar un vis. Ca spectator nu am fost pe noul Giulești, am fost ca jucător. Am fost o dată cu Farul și o dată cu Poli Iași, când am pierdut 3-2.

Când au început să cânte imnul fanii giuleșteni… Am și o poză în care toți colegii mei erau așezați, eu stăteam în picioare, aveam pielea de găină, m-au cuprins toate emoțiile. Sunt rapidist de mic și înseamnă foarte mult să auzi imnul acela și cum cântă toți suporterii. E absolut superb, Giuleștiul e magic”, a mai spus mijlocaşul celor de la Poli Iaşi. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel