Jocurile Olimpice ROlimpici - Mălina Călugăreanu, singura reprezentantă a României la JO2024 la scrimă
Data publicării:
Jocurile Olimpice 2024 de la Paris încep pe 26 iulie. România are 85 de sportivi calificaţi la această ediţie, iar DC Sport vi-i face cunoscuţi pe toţi. ROlimpici este o campanie prin care site-ul nostru vă va prezenta zilnic sportivii români care se vor lupta pentru medalii în capitala Franţei.

România are o singură reprezentantă la scrimă la Jocurile Olimpice 2024, de la Paris. Este vorba despre Mălina Călugăreanu, care va reprezenta tricolorul la proba de floretă. Mălina, născută în 1996, a început să practice scrima la vârsta de 12 ani, la clubul CSA Steaua Bucureşti, sub îndrumarea lui Ducu Petre şi Florin Gheorghe. În 2014, la Timişoara, a câştigat prima sa etapă de Cupă Mondială pentru juniori şi a terminat sezonul 2014-2015 pe primul loc mondial la juniori. 

În 2013, ea fusese componenta lotului naţional de seniori de scrimp al României care a participat la campionatele europene de la Zagreb. 

Cea mai mare performanţă a carierei a fost calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, acolo unde a terminat pe locul 34 la proba de floretă individual. 

"De data aceasta, a fost o calificare muncită, la care a participat o echipă întreagă. Am trăit și am gândit fiecare moment al acestei pregătiri, mi-am aflat punctele forte și punctele slabe”, spunea Mălina Călugăreanu la câteva zile după ce s-a calificat la Olimpiadă, într-un interviu pentru GSP

Mălina Călugăreanu a crezut că va fi o dansatoare, nu scrimeră 

"Sora mea făcea scrimă, eu făceam dansuri, eram ferm convinsă că o să ajung o bună dansatoare. De câte ori aveam pauză de la dansuri, mă duceam la sora mea la antrenament și mă jucam cu soția antrenorului, nu să fac scrimă", a declarat aceasta pentru Euronews. 

Cu toate astea, Mălina Călugăreanu nu se mulţumeşte cu simpla prezenţă la Olimpiadă.

"În primul rând vreau să nu se pună problema doar să particip la JO. Când trag linie vreau să zic că au meritat toate sacrificiile pe care le-am făcut", a mai spus ea. 

Ultima medalie în proba de floretă individual pentru România a fost obţinută de Laura Badea, care a câştigat AUR-ul olimpic la Jocurile Olimpice din Atlanta, din 1996. 

În acelaşi an, echipa României a luat argintul olimpic la aceeaşi probă. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Jocurile Olimpice

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel