Inot S-au săturat sportivii ruși de sancțiuni? Aproape 30 de înotători iau o decizie importantă
Echipa României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de polo pe apă masculin din Croaţia, joi seara, după ce a învins Georgia cu scorul de 18-11 (5-1, 5-3, 3-2, 5-5), la Zagreb, în play-off.
Tricolorii au bifat a cincea victorie consecutivă, una fără drept de apel, prin golurile marcate de Vlad Georgescu (5), Silvian Colodrovschi (4), Andrei Neamţu (3), Levente Vancsik (2), David Belenyesi (2), Tudor Fulea şi Francesco Iudean.
Pentru georgieni au înscris Dusan Vasic (3), Besarion Ahvlediani (2), Nika Şuşiaşvili (2), Ghiorghi Magrakvelidze (2), Valiko Dadvani şi Andria Bitadze.
Vineri, în sferturile de finală, România va înfrunta echipa Spaniei (Zagreb, 17:30). Celelalte sferturi de finală sunt Ungaria - Serbia, Croaţia - Grecia şi Italia - Muntenegru.
La ediţia trecută a Campionatului European, din 2022, România s-a clasat pe locul 10, scrie Agerpres.
"A fost un an competiţional foarte, foarte încărcat, cu şase loturi naţionale care au participat la competiţii majore. Este vorba despre fete-băieţi U15, fete-băieţi U17 şi seniori-senioare, aceştia din urmă urmând să încheie sezonul la Campionatul European din Olanda, respectiv Croaţia. Ca rezultate sunt un pic nemulţumit de cele de la categoriile mici de vârstă, însă trebuie să remarc rezultatele foarte bune obţinute de echipa naţională de seniori la Cupa Mondială. Am participat acolo după o lungă perioadă de absenţă şi am încheiat pe locul 6, după ce am învins Serbia, campioana olimpică en titre. Finala pentru locul 5 am pierdut-o din păcate în faţa Greciei, vicecampioana olimpică. Însă acest loc 6 este rezultatul anului pentru poloul românesc, un rezultat care ne dă încredere pentru viitor", a spus Alexandru Matei, preşedintele Federaţiei Române de Polo, pentru Agerpres.
Acesta s-a arătat foarte mulţumit de organizarea în premieră a Campionatului Mondial de polo masculin Under-20, găzduit în luna iunie de Complexul Sportiv de Nataţie din Otopeni.
"Suntem toţi foarte bucuroşi că am organizat Campionatul Mondial U20 şi am intrat în istorie. Pentru că acesta a fost primul Campionat Mondial organizat vreodată în România la un sport de echipă, la orice categorie de vârstă. Iar a doua zi după încheierea competiţiei am primit scrisoare de felicitare pentru organizare din partea World Aquatics. A fost cea mai bună organizare din istorie a unui Mondial la Under-20. Deci o mulţumire mai mare nu există. Sigur, nu e uşor, am dormit 12 ore în 2 săptămâni, la fel şi colegii mei, dar ce a ieşit a fost fenomenal. Păcat că rezultatul nu a fost unul un pic mai bun, pentru am rămas toţi cu impresia că parcă naţionala noastră putea să se claseze mai bine. Iar asta pleacă de la antrenori, pentru că nu ştim să îi facem pe jucători să treacă pragul ăla de suficienţă. Noi, cu un meci bun, puteam să terminăm în primele 8 locuri", a menţionat el.
De asemenea, la capitolul realizări, preşedintele a numit şi modernizarea în proporţie de 70-75% a bazinului Floreasca: "Cea mai mare realizare a federaţiei din ultimii ani pe partea administrativă este modernizarea bazinului Floreasca. Având şi ajutorul primăriei de sector suntem avansaţi cu lucrările, undeva la 70-75%, şi sperăm să putem dăm drumul la activitate la 1 februarie. În etapa a doua o să ne apucăm şi de tribune şi de ce mai e pe acolo".
Peste 18 milioane de alegători...
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat...
Victorie lejeră pentru CS...
Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...
Peste 18 milioane de alegători...
Cei doi arbitri români vor fi...