Tenis România învinge China în Cupa Davis, scor 3-2
Data publicării:
Echipa de tenis a țării noastre a reușit să treacă de China în Grupa Mondială II a Cupei Davis, după o revenire a chinezilor în competiție.

România învinge China în Cupa Davis, după o revenire în competiție a asiaticilor

Echipa României a învins formația Chinei cu scorul de 3-2, în Grupa Mondială II a Cupei Davis, după ce tenismenul Cezar Crețu s-a impus dramatic în fața lui Rigele Te, cu 3-6, 6-3, 6-3, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Craiova.

Crețu (292 ATP) l-a învins pe Rigele Te (636 ATP) după două ore și 38 de minute.

Tenismenul român a revenit după ce a pierdut primul set (3-6), dar a început actul secund foarte bine, cu 3-0, și-a pierdut serviciul și i-a permis chinezului să se apropie la 4-3, dar apoi a făcut rebreak, încheind setul pe serviciul său (6-3). În decisiv, Rigele Te a condus cu 1-0 și 2-1, dar Crețu a făcut break și s-a desprins la 4-2, încheind cu un break (6-3).

Crețu a reușit 10 ași, față de cei 5 ai adversarului, a comis 4 duble greșeli, în timp ce chinezul a făcut 3.

Inițial, Crețu trebuia să joace cu Yi Zhou, dar oaspeții au făcut schimbarea.

Vineri, în primul meci de simplu, Cezar Crețu l-a învins pe Yunchaokete Bu (113 ATP) cu 3-6, 6-4, 7-6 (7/4), iar apoi Gabi Adrian Boitan (364 ATP) l-a întrecut pe Yi Zhou (527 ATP) cu 7-6 (7/4), 6-2. Inițial, Filip Cristian Jianu (234 ATP) trebuia să joace în locul lui Boitan.

Sâmbătă, la dublu, perechea Victor Cornea/Bogdan Pavel a fost învinsă de cuplul Fajing Sun/Rigele Te cu 6-4, 6-4. Cornea ocupă locul 80 în lume la dublu, Pavel este pe 272, Sun pe 289, iar Te pe 742.

În penultimul meci de simplu, Gabi Adrian Boitan a fost învins de Yunchaokete Bu cu 6-3, 7-6 (7/3).

Deși românul a reușit șase ași, chinezul a fost mai bun la serviciu, mai precis, la serviciul al doilea (68%-58% procentaje de reușită, în timp ce la primul ambii au avut 74%).

Suprafața de joc a fost hard - Acryflex-T Standard.

România și China nu s-au mai întâlnit până acum în Cupa Davis. Țara noastră va juca și la anul în al doilea eșalon valoric mondial, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Tenis

logo icon Articole similare

Grand Slam Gabriela Ruse, învinsă şi la dublu la Australian Open

Gabriela Ruse părăseşte şi turneul de dublu de la...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?