România a pierdut cu 3-2 în faţa Columbiei, golurile tricolorilor fiind marcate de Ianis Hagi şi Florin Tănase. Ne-am trezit pe finalul meciului, dar nu a fost suficient pentru a evita înfrângerea. 

Nivelul columbienilor în această partidă a arătat de ce fotbaliştii români nu reuşesc să se impună în campionatele tari. Singurul fotbalist român care prinde minute la un club puternic, deşi nu chiar de top, e Radu Drăguşin, la Tottenham. Horaţiu Moldovan nu a apucat să debuteze la Atletico Madrid, Olimpiu Moruţan nu s-a impus la Galatasaray şi a plecat la Ankaragucu, unde nu joacă din cauza unei clauze, Răzvan Marin joacă în Serie A, dar impresionează de prea puţine ori pe an, Andrei Raţiu e rezervă eternă în La Liga, aşa cum e şi Ianis Hagi, iar Nicolae Stanciu, Denis Alibec şi Ovidiu Burcă joacă în ţările arabe. 

Prin comparaţie, columbienii au un fotbalist titular la Liverpool, Luis Diaz, un fotbalist care e dorit de Atletico Madrid, Jhon Lucumi, titular la Bologna, ocupanta locului 4 în Serie A, dar şi un om care a impresionat la Cupa Mondială din 2014 şi care a jucat foarte bine şi la Real Madrid, James Rodriguez. 

Cu ce rămânem, totuşi, după acest meci? Era mai bine să câştigăm, pentru a prinde aripi spre EURO 2024? Sau duşul rece administrat de columbieni ajută? După victorile cu Israel şi Elveţia, din finalul preliminariilor, care au consfinţit calificarea la EURO 2024, se vorbea despre o nouă generaţie de neuitat pentru România. Se vorbea, chiar, de accederea în semifinalele competiţiei sau, de ce nu, în finală. Realitatea din teren a fost, însă, cu totul alta, mereu. Nu am reuşit să dominăm adversarii şi doar organizarea defensivă a făcut, cumva, să ajungem în situaţia de a ne lupta pentru primele locuri. E greu să uităm egalul cu Israel de pe Arena Naţională, egalul cu Kosovo din deplasare sau chiar şi egalul cu Elveţia, din deplasare. Unde, să recunoaştem, providenţa a făcut să plecăm cu un punct, după ce elveţienii au condus cu 2-0. 

Aşadar, dacă ar fi să ne întoarcem la partida cu Columbia, de ce am jucat acest amical? Ca să câştigăm? Dacă reuşeam o victorie, ce am fi demonstrat? Şi, mai ales, cui? Columbia a învins Spania şi Brazilia în două dintre ultimele 5 partide jucate. Arată ca o naţională care se poate bate, de la egal la egal, cu granzii lumii. Şi, dacă în această vară ar avea loc Campionatul Mondial în loc de cel european, am vorbi despre o naţională care ar putea fi o revelaţie. 

Am jucat amicalul contra Columbiei ca să rulăm lotul, să vedem ce soluţii avem la EURO? Dacă da, nu s-a văzut. Singura noutate faţă de preliminarii a fost Raul Opruţ, despre care putem paria că nu va fi titular în Germania. Postul de fundaş stânga la naţională, ştim, e ocupat de Nicuşor Bancu. Am avut patru portari în lot (Florin Niţă, Horaţiu Moldovan, Marian Aioani şi Ştefan Târnovanu), dar am văzut doar doi la lucru în meciurile cu Irlanda de Nord şi Columbia. Ceilalţi doi au venit doar ca să fie văzuţi la antrenament? Şi mai important, de ce au venit, dacă oricum vorbim de continuitate şi omogenitate la echipa naţională? E clar că Ştefan Târnovanu şi Marian Aioani, portarii a două dintre echipele care se bat la titlu, au valoare. Dar dacă îi ţinem doar pe bancă, inclusiv în amicale... 

Înainte de meci, auzisem o declaraţie. Parafrazat, suna cam aşa: sperăm să vedem spectacol şi ca naţionala Columbiei să fie mai puţin europeană. Aluzie la faptul că Mihai Stoichiţă i-a lăudat pe columbieni şi a spus că au un stil de joc europenizat. Ei bine, columbienii au fost un mix. Au făcut spectacol, au jucat în viteză, dar au fost şi cât de cât precişi şi nu ne-au dat şanse. 

Rămânem cu bucuria românilor din tribunele Civitas Metropolitano. Dar cred că puteam să le-o oferim mai bine dacă jucam ceva încă de la început. Mai ales că era, în fond, doar un amical... 

*acest articol reprezintă o opinie