Inot România trimite opt sportivi la Mondialele de înot în bazin scurt. David Popovici nu participă
Data publicării:
Campionul olimpic David Popovici nu va participa la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt de la Budapesta. 

România participă cu o delegaţie de opt sportivi, şase băieţi şi două fete, la Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt pentru seniori de la Budapesta, din perioada 10-15 decembrie, din care nu face parte David Popovici, medaliat cu aur la 200 m liber şi bronz la 100 m liber la JO de la Paris.

Robert Andrei Badea (200 m mixt, 400 m mixt, 200 m spate), Darius Coman (200 m bras, 400 m mixt), Patrick Dinu (50 m liber, 100 m liber), Denis Laurean Popescu (50 m, spate, 100 m spate, 100 m fluture), Andrei Theodor Proca (400 m liber, 800 m lliber, 1.500 m liber), Andrei Ungur (50 m fluture, 100 m spate), Aissia Claudia Prisecariu (100 m spate, 200 m spate) şi Brigitta Vass (100 m bras, 200 m bras) sunt înotătorii români care vor concura de marţi în capitala Ungariei la Mondialele în bazin scurt.

La Europenele din 2023 în bazin scurt de la Otopeni, România a cucerit două medalii de bronz prin David Popovici (100 m liber) şi Andrei Ungur (100 m spate).

În prima zi, marţi, sunt prevăzute finale la 400 m liber (feminin), 200 m mixt (feminin), 200 m mixt (masculin), ştafetele de 4x100 m liber la feminin şi masculin.

Federaţia ungară de înot şi oraşul Budapesta vor fi primele din lume care vor realiza Marele şlem acvatic, prin găzduirea celor mai importante patru evenimente de înot: Campionatele Mondiale de nataţie (2017, 2022), Cupa Mondială de înot (2018, 2019, 2021, 2023), Campionatele Mondiale de înot pentru juniori (2019) şi Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt (25 m) în decembrie 2024. Lansate în 1993, Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt (25 m) sunt al doilea eveniment ca importanţă, scrie Agerpres. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Inot

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Agerpres

Austria, cel mai periculos adversar al României în preliminariile CM2026: Dacă le dai spaţii, nu ai nicio şansă

Sursa: Agerpres

Cristian Gaţu, critici dure la adresa CSA Steaua Bucureşti. "Promovarea mediocrității și a nonvalorilor"

Sursa: Agerpres

Edi Iordănescu „a făcut cea mai mare greșeală din viața lui că a plecat de la echipa națională”

Agerpres

Dan Petrescu și-a aflat pedeapsa de la Comisia de Disciplină a FRF

pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?