Echipa nationala România U21 înfruntă codaşa grupei, Armenia, dar Daniel Pancu nu e sigur de victorie. "Vom aborda meciul ca şi cum jucăm cu liderul"
Data publicării:
România U21 înfruntă Armenia U21, iar Daniel Pancu îi avertizează pe jucătorii săi că, în ciuda diferenţei de valoare, trebuie să abordeze profesionist meciul. 

"S-au produs schimbări, cu siguranţă, în evoluţia jucătorilor. E şi normal, sunt 4 luni de zile de la ultima acţiune, a fost pauza din campionat. M-am revăzut cu o parte dintre ei. Sunt şi schimbări fizice. La doi dintre ei am observat eu că e un pic mai multă putere fizică. E o anomalie că aceste calificări se joacă pe o perioadă atât de întinsă. Noi, în toamnă, am încheiat foarte bine după înfrângerea aia din Albania. Forma atinsă de echipă ne dădea speranţe foarte mari la calificare. Acum e un nou început, pentru noi toţi. Jucăm un meci în martie, după care meciurile decisive le vom juca tocmai în toamnă. 

Era normal să fie schimbări, şi în evoluţia jucătorilor. Am fost îngrijoraţi la un moment dat, Pantea, unul dintre titulari, s-a accidentat. În partea stângă a apărării, unde Borza şi Amzăr şi-au împărţit meciurile, e grea. Borza nu este convocat, ştim bine cazul lui, este la U19. Amzăr, după o accidentare, a revenit şi a jucat o repriză la Sibiu. Acum 2-3 săptămâni erau multe motive de îngrijorare, acum sunt mai puţine. Şi avem şi veşti bune în atac, unde jucătorii au evoluat bine. 

Debutanţi sunt Maftei, un cunoscut al loturilor naţionale de juniori, plus Pandele, un jucător de care am fost personal foarte mulţumit. Dănuleasa, la fel, îl convocasem la prima acţiune la U20, a suferit o accidentare, acum a început să apară pe finalul meciurilor", a declarat Daniel Pancu. 

"Vom aborda meciul ca şi cum jucăm cu liderul grupei"

Armenia este ultima în grupă, dar a produs o surpriză majoră, remizând acasă cu liderul clasamentului, Elveţia. Din acest motiv, Daniel Pancu îi avertizează pe jucătorii săi să aibă o prestaţie profesionistă. 

"Meciuri uşoare nu mai există. Cred că şi jucătorii sunt conştienţi de asta. Un exemplu mai bun decât faptul că Elveţia nu a putut să câştige în Armenia nu există. Poţi prinde un portar în formă bună, rişti să le laşi spaţii. Plus că sunt jucători rapizi în atac. Au avut o bară în Giuleşti, chiar dacă a fost singura lor ocazie, dar puteau fi periculoşi. Nu îmi imaginez o sincopă în jocul ăsta din Armenia. Diferenţa de clasament şi valoare e clar în favoarea noastră, dar trebuie să intrăm ca profesionişti în teren. 

E o deplasare ciudată. Noi, cei din staff, vom transmite lucrul ăsta în zilele viitoare. Pregătim jocul ca şi cum am juca cu liderul grupei. Ajungem acolo la 5 dimineaţa, ora României. Plus că la Erevan se ajunge doar noaptea. Nu înţeleg exact. Nu doar noi ajungem noaptea, însă. Ei joacă în Muntenegru vineri, apoi ajung acasă tot noaptea. Am preferat să avem încă o zi acolo pentru a ne odihni şi a fi în condiţii maxime la ora jocului", a mai declarat Daniel Pancu. 

Partida are loc marţi, 26 martie, de la ora 13:00, ora României. România este pe locul al doilea în grupa de calificare la EURO 2025, cu 10 puncte, unul mai puţin decât liderul Elveţia. Armenia este cea mai slabă echipă din grupă. A încasat 16 goluri şi a marcat unul singur. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Echipa nationala

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel