Echipa nationala România va disputa un amical cu Irlanda de Nord înainte de EURO 2024
Data publicării:
Federaţia Română de Fotbal a anunţat că România va înfrunta Irlanda de Nord într-un meci amical înainte de EURO 2024. 

"Tricolorii au început pregătirea pentru EURO 2024. Astfel, în luna martie, selecționata României va disputa două jocuri. Primul va avea loc vineri, 22 martie, pe Arena Națională, în compania reprezentativei Irlandei de Nord. Ora de start a partidei va fi stabilită ulterior împreună cu televiziunea ce va transmite în direct întâlnirea. 

Până acum cele două selecționate s-au întâlnit de 8 ori. România s-a impus de două ori, trei partide s-au terminat la egalitate, iar nord-irlandezii au câștigat în trei rânduri. Ultima oară, cele două formații s-au aflat față în față în toamna lui 2020, în Liga Națiunilor, ambele partide încheindu-se la egalitate, 1-1, atât la București, cât și la Belfast", transmite FRF.

România va juca un amical şi în deplasare

"Pentru cel de-al doilea joc din luna martie, care va avea loc pe 26 martie, se caută o soluție pentru a se disputa un meci într-o țară în care diaspora românească este bine reprezentată. Se dorește acest lucru din dorința de a aduce Echipa Națională aproape de suporterii din străinătate ca o recunoștință pentru susținerea oferită de aceștia în meciurile din preliminariile pentru EURO 2024. Tratativele sunt avansate, iar anunțul oficial va fi făcut în zilele următoare", mai transmit cei de la Federaţie.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Echipa nationala

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel