Jocurile Olimpice România vrea medalie la canotaj! Declarațiile Ionelei Cozmiuc, portdrapelul țării noastre la JO 2024
Data publicării:
Canotoarele Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen s-au calificat în finala probei feminine de dublu vâsle și au speranțe mari în evoluția din ultimul act.

Canotoarea Ionela Cozmiuc a declarat miercuri, după ce s-a calificat în finala probei feminine de dublu vâsle, categorie ușoară, că ea și colega ei, Gianina van Groningen, nu sunt la Jocurile Olimpice de la Paris pentru a face cadouri adversarelor, subliniind că ele vor da totul pe pista de concurs de fiecare dată.

Ionela Cozmiuc: „Emoții aveam la începutul carierei, acum nu mai avem”

„Ne simțim foarte bine. Nu suntem aici să facem cadouri, dacă cineva ne va învinge, ne va învinge pentru că sunt mai bune decât noi. Noi vom da totul pe pista de concurs. Acum m-am relaxat, pot să spun că am foarte mari emoții când concurează fratele meu (n.r. - canotorul Florin Lehaci, calificat în finală la dublu rame).

Mă bucur foarte mult pentru el, pentru că știu cât de mult a muncit, știu ce rezultate a avut și îmi doresc să treacă cel puțin în primii trei linia de sosire. Ieri au fost într-adevăr niște curse de infarct. Stăteam pe margine și nu puteam să-i ajutăm, decât să le transmitem energia noastră bună. Mă bucur că noi am fost cei care le-am dat sutimile și că suntem cu toții în finala olimpică”, a spus Cozmiuc.

„Emoții aveam la începutul carierei, acum nu mai avem, doar ne bucurăm de Jocurile Olimpice și cred că ăsta este un lucru foarte bun. Când am învățat să vâslesc la juniori, Andreea Dulamă, fostă canotoare, m-a învățat să vâslesc.

Mi-a povestit că la primul ei concurs tot auzea de pe margine cum un antrenor o încuraja pe o altă sportivă și ea s-a gândit în toată cursa aceea că pe ea o cheamă Daniela. Așa și noi, când auzim de pe margine că se strigă un alt nume, eu mă gândesc că pe mine mă cheamă Mariana, nu contează”, a adăugat Ionela Cozmiuc.

Gianina Beleagă: „Nu ne lăsăm dominate de mulțimea de pe lângă”

Gianina van Groningen (Beleagă) a declarat la rândul său că în semifinale a făcut cursa pe care a antrenat-o acasă: „Noi ne-am făcut cursa pe care am tot antrenat-o și acasă. Am plecat foarte hotărâte și s-a văzut că am fost peste celelalte concurente. Nu mai țineam cont de cine e în dreapta sau în stânga, ci doar să fim noi în față, să ne facem cursa și să nu ne lăsăm dominate de mulțimea de pe lângă, pentru că de la 1.000 m începem să îi auzim pe spectatori.

A fost o cursă foarte bună, acum o să ne odihnim o zi pentru că poimâine avem finala. În finală clar va fi o altă cursă. Cred că suntem mai mature și de aici vine și încrederea în noi. Am muncit foarte mult anul acesta, nu mai avem emoțiile pe care le aveam când eram mai tânără. Mergem mai calculat la start, iar aceste lucruri cred că ne dau un plus de încredere și calm atunci când suntem în barcă”, a precizat Gianina van Groningen.

Cele două canotoare s-au calificat fără emoții în Finala A a probei feminine de dublu vâsle, categorie ușoară, miercuri, după ce au câștigat semifinala a doua.

Româncele au condus cursa de la un capăt la altul și au obținut cel mai bun timp din ambele semifinale, 6 min 56 sec 65/100, fiind urmate de Grecia (6:57.90) și Irlanda (6:59.72).

Primele trei echipaje din fiecare semifinale s-au calificat în Finala A.

Pe 2 august sunt programate Finala B (12:18) și Finala A (13:22).

România a cucerit ultima sa medalie olimpică în această probă în 2004, la Atena, prin Angela Alupei și Constanța Burcică.

România a calificat până acum opt echipaje în Finalele A la JO de la Paris: dublu vâsle feminin - categorie ușoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin și 8+1 feminin, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Jocurile Olimpice

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel