Superliga Romaniei S-a dus obiectivul titlului la Rapid! Ce nouă țintă trebuie să vizeze giuleștenii
Data publicării:
Chiar dacă oficialii din Giulești au urmărit la începutul stagiunii 2024/2025 lupta la titlu, parcursul de până acum al echipei a scăzut șansele de triumf în competiția Superligii.  

Un fan declarat al clubului giuleștean, fostul patron al Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, nu se abține în a critica rezultatele Rapidului în acest sezon.

Iancu a spus că obiectivul giuleștenilor trebuie să se îndrepte spre competiția Cupei României și totodată spre play-out, pentru ca Rapidul să acceadă pe primul loc din ultimele 10 echipe și de a juca astfel la baraj șansa de a evolua în cupele europene.

„Nu este logic și coerent să mai luăm în calcul accederea Rapidului în play-off”

„Nu este logic și coerent să mai luăm în calcul accederea Rapidului în play-off. Rămâne doar o probabilitate matematică. Gândind astfel, vor putea ataca focusat Cupa României și vor menține șanse reale să câștige play-out-ul de unde se vor agăța de baraj pentru a accede în cupele europene.

Acesta este parcursul GPS de urmat plecând de la situația reală în care se află Rapidul înainte cu 17 etape rămase din competiția regulată și a cele doar 13 puncte acumulate cu greu până acum.

Mai rău nu se poate, iar acest aspect mă face să fiu optimist. E timpul ca șefii clubului să tragă o linie și să vadă unde sunt și ce mai pot recupera. Eventual să stabilească onest alte obiective în acord cu situația și posibilitățile lor reale”, a spus Marian Iancu, potrivit OrangeSport.

În 12 etape disputate în Superliga, Rapidul a înregistrat două victorii, șapte remize și trei înfrângeri. În clasament, echipa condusă de Marius Șumudică se află pe locul 12, cu 13 puncte.

În Cupa României, FC Rapid joacă în grupa A, împotriva CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Botoșani, CS Afumați, respectiv FC Argeș.

Grupele Cupei României, ediția 2024/2025

Grupa A: Rapid, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Botoșani, CS Afumați, Campionii FC Argeș

Grupa B: FCSB, Universitatea Craiova, ACS Petrolul 53, Dinamo București, FC Agricola Borcea, Metalul Buzău

Grupa C: UTA Arad, Farul Constanța, AFC Hermannstadt, Poli Iași, Unirea Unghieni, CS Sănătatea Serv. Publice

Grupa D: Oțelul Galați, Sepsi OSK, ACSM Reșița, AFK Csikszereda, SCM Râmnicu Vâlcea, CSM Unirea Alba Iulia

 

Programul primei etape din grupele Cupei României

Grupa A

FC Argeș – CFR Cluj (29 octombrie, ora 21:00)

CS Afumați – Ceahlăul (30 octombrie, ora 15:00)

FC Botoșani – Rapid (31 octombrie, ora 21:00)

Grupa B

Agricola Borcea – Petrolul (29 octombrie, ora 14:30)

Dinamo – FCSB (30 octombrie, ora 21:00)

Metalul Buzău – Universitatea Craiova (31 octombrie, ora 18:30)

Grupa C

Politehnica Iași – UTA Arad (29 octombrie, ora 18:00)

Unirea Ungheni – Hermannstadt (30 octombrie, ora 15:00)

Sănătatea Cluj – Farul (31 octombrie, ora 16:15)

Grupa D

SCM Rm. Vâlcea – CSM Reșița (30 octombrie, ora 15:00)

Unirea Alba Iulia – Sepsi OSK (30 octombrie, ora 15:45)

AFK Csikszereda – Oțelul Galați (30 octombrie, ora 18:00)

Este al treilea sezon în care formatul Cupa României, inaugurat în 2022, propune o fază a grupelor la care participă 24 de echipe: opt echipe din prima ligă, cel mai bine clasate în campionatul precedent, plus 16 câștigătoare în runda play-off-ului.


Calendarul Cupei României, 2024/2025

Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024

Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024

Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024

Sferturi de finală: 2 aprilie 2025

Semifinale: 23 aprilie 2025

Finala: 14 mai 2025


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Handbal România, demolată şi în al doilea meci la Golden League

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel